Politică
Toate articolelePSD crește în sondaje după intrarea la guvernare. Ce scor obține partidul și câți români consideră decizia greșită
PSD ocupă locul al doilea în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 26%, fiind devansat de AUR, cotat la 34%, potrivit celui mai recent s…
Eveniment
Toate articoleleProtest la Galați. Peste 200 de siderurgiști, fără salarii de șase luni. Prefectul cere intervenția urgentă a Guvernului
Peste 200 de angajați ai Combinatului Siderurgic Liberty Galați au protestat vineri, 30 octombrie, în fața Prefecturii, nemulțumiți că nu și-au mai pr…
Administrație
Toate articoleleStrada Domnească din Galați intră în șantier. Cât costă refacerea carosabilului și a trotuarelor
Strada Domnească din Galați va fi modernizată pe tronsonul dintre strada Gării și strada Elena Doamna. Contractul pentru refacerea carosabilului și a…
Sport
Toate articoleleCrina Bianca Stase: „Recunoscătoare tuturor celor care cred în mine, mă susţin şi antrenorilor mei pentru îndrumarea şi încrederea lor. Fiecare provocare mă face mai puternică! Osu!”
În weekendul 24-25 octombrie, la Ghent, Belgia a avut loc Campionatul European IKOKU, unde peste 350 de sportivi din întreaga Europă s-au reunit pe ta…
Economie
Toate articoleleSalariații Liberty Galați, trimiși în șomaj tehnic de la 1 noiembrie
Salariații combinatului Liberty Galați și ai laminorului de țevi sudate Liberty Tubular Products vor intra în șomaj tehnic începând cu data de 1 noiem…
Justiție
Toate articoleleGrup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Penitenciarelor şi Direcţiei de Probaţiune
Ministerul Justiţiei a anunţat marţi că la nivelul instituţiei a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Naţionale a Peni…
Social
Toate articoleleSchimbări majore în transportul local din Galați, de la 1 noiembrie
Societatea Transurb Galați anunță modificări importante în programul de circulație, începând cu 1 noiembrie. Astfel, în zilele lucrătoare, se modifică…
Patru înfrângeri consecutive pentru România
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 208
Naţionala României a fost învinsă luni seara de echipa Suediei cu scorul de 1-0 (1-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor la fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de Viktor Gyokeres (min.13). Tricolorii au înregistrat a patra înfrângere consecutivă.
„Nu am venit la echipa naţională să mă cert cu cineva, am venit să fac o echipă care să joace fotbal. Iar suporterii să fie mândri. Când nu o să pot să mai fac asta, când o să am senzaţia că s-a terminat, plec. O să văd, o să reflectez zilele acestea. Dacă o să merg în continuare, o să încerc să fac o echipă. Nu îmi este frică de nimic. Trebuie să avem curaj, să urcăm la alt nivel. Generaţia veche trebuie depăşită, acesta este singurul obiectiv pentru România. Să creeze o echipă mai bună decât generaţiile din trecut. Avem resurse pentru a construi, dar avem nevoie de victorii. Deci, am nevoie de puţin timp. Puţin. Dacă nu fac echipa să joace, asta e, ce să fac, mă duc acasă. A fost un examen pentru mine, va fi în continuare. Voi încerca să dau tot ce am eu mai bun. Sunt extrem de motivat şi ambiţios, dar am nevoie de puţin timp şi sper să fac echipa să joace.
Azi, chiar dacă am pierdut din nou, eu cred că am făcut un meci bun. Puteam mai mult, dar încrederea şi mentalitatea se construiesc în timp. Trebuie să avem mai multă iniţiativă, să alergăm mai mult, să ne luptăm mai mult şi să fim agresivi în jumătatea adversă. Când vom reuşi aceste lucruri, vor veni şi victoriile. Sunt patru meciuri în care nu am câştigat, iar concluzia este clară. Iniţial vedeam lucrurile altfel, aveam mare încredere, dar treptat mi-am dat seama că e de muncă. Trebuie să muncim mult ca să ne putem bate din nou cu cei mari. Procesul acesta necesită puţin timp, nu mult, dar este nevoie. M-am repezit şi eu puţin, am zis ca să aduc încredere şi să arăt că se poate. În vară lucrurile au mers bine, dar acum tonusul a fost altul şi s-au văzut anumite greşeli. Astăzi am încheiat cu un meci bun, în care ambele faze s-au făcut la un nivel bun. Avem lucruri bune, dar trebuie să le îmbunătăţim pentru a începe să câştigăm. Ne-au lipsit şi vreo şapte jucători... În rest, e mai bine să vorbesc mai puţin, pentru că am patru înfrângeri şi ce aş putea spune?”, a declarat selecţionerul Gheorghe Hagi.
România va juca ultimele două meciuri din grupă, pe 14 noiembrie acasă cu Polonia şi pe 17 noiembrie în deplasare cu Bosnia-Herţegovina.
O gălăţeancă s-a calificat pentru Campionatul Mondial din Japonia
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 490
În weekendul 3-4 octobrie a avut loc la Riga în Letonia, Campionatul European de Katate Kyokushin pentru Juniori Under 16, Tineret Under 21 şi seniori. La această competiţie au participat 500 sportivi din 24 ţări. Din lotul României a făcut parte şi gălăţeanca Crina-Bianca Stase, care a participat la Under 21, chiar dacă ea este Under18. Tot acum au fost şi preliminariile pentru Campionatul Mondial din Japonia. Sportiva Crina Stase, care este legitimată la CS Gym Oradea, dar se antrenează la ACS Triumf Dojo Galaţi, a ocupat locul 3 la kata Under 21, locul 3 la kumite -50kg Under 21 şi locul 1 la kata la senioare şi s-a calificat pentru Campionatul Mondial din Japonia.
„La doar 18 ani, am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Europene, Riga, Letonia, la Kata Feminin Adulţi. Să îmi aud imnul naţional cântând pentru mine pentru prima oară la senioare este un moment pe care îl voi purta cu mine pentru tot restul vieţii. Un moment care face ca fiecare sacrificiu, fiecare dimineaţă devreme, fiecare antrenament şi fiecare zi dificilă să merite. În spatele acestor câteva minute de pe podium se află ani de dedicare, muncă grea, victorii, înfrângeri, lacrimi şi nenumărate ore petrecute pe tatami.
Campioană Europeană - Kata Feminin Adulţi, Calificată la Campionatele Mondiale din Japonia.
Vreau să le mulţumesc din suflet antrenorilor lotului naţional de kata şi de kumite pentru tot. Fără îndrumarea, sprijinul şi dedicarea lor, nu aş fi ajuns acolo unde sunt astăzi.
Le mulţumesc părinţilor mei pentru sprijinul necondiţionat pe care mi-l oferă în fiecare zi, în fiecare moment al vieţii mele. Sunt infinit de recunoscătoare să vă am alături de mine.
Nu în ultimul rând, le mulţumesc prietenilor şi colegilor mei pentru că s-au gândit la mine, m-au susţinut şi au fost alături de mine de la distanţă. Sprijinul vostru înseamnă mai mult decât vă puteţi imagina. Această performanţă nu îmi aparţine doar mie. Ea aparţine tuturor celor care au făcut parte din această călătorie. Acesta nu este sfârşitul. Este un nou început”, ne-a declarat Crina-Bianca Stase.
Tricolorii lui Gică Hagi s-au făcut de râs la Varșovia
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 76
Naţionala României a fost surclasată, vineri seara, de formaţia Poloniei cu scorul de 6-0 (1-0), pe Stadionul Naţional din Varşovia, în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor la fotbal.
România a înregistrat una dintre cele mai severe eşecuri din istoria sa, după un meci pe care l-a jucat în cea mai mare parte în inferioritate numerică, după eliminarea lui Radu Drăguşin (min.22). Golurile au fost marcare de Lewandowski (min.24 - penalty, min.47, min.86), Ghiţă (autogol, min.49), Zielinski (min.62) şi Bednarek (min.66).
„Eu sunt antrenorul principal, eu sunt de vină. Eu am făcut lucrurile tactic, apoi greşeala în joc există. Noi, ca echipă, nu am reacţionat bine, pentru că ştiam că suntem cu un om în minus şi trebuia să ne apărăm fantastic. Ne trebuia energie multă, pentru că ştiam că Polonia are fotbalişti buni, dar nu am putut să o facem. Am intrat, eu cred, moi de la vestiar. Când iei patru goluri acasă şi şase în deplasare, principalul vinovat sunt eu.
A fost o primă repriză echilibrată, cu o echipă despre care ştiam că are jucători iuţi, talentaţi şi cu un atacant de excepţie (Lewandowski). Am încercat să facem lucrurile bine, dar a venit omul în minus. Apoi a decurs totul bine până la pauză, când ai văzut acest optimism, cum să lucrăm, cum să jucăm în repriza a doua cu un om în minus, un 4-3-1-1. Am vrut să continuăm ceea ce făcusem bine după eliminare. Am zis să jucăm mai direct, să nu mai pierdem energia. Dar imediat s-a rupt totul. Poate că am intrat prea încrezători că putem schimba totul şi cred eu că aici s-a jucat meciul. În 10 minute s-au înscris golurile acelea, apoi practic totul s-a dărâmat.
Vreau, nu vreau, mâine trebuie să mă scol optimist şi să mă gândesc că putem obţine o victorie în meciul cu Suedia. Acum simt multă durere. În ceea ce priveşte România, trebuie să ne gândim foarte bine la drumul pe care trebuie să mergem. Îmi pare rău, este dureros pentru mine. Este o lecţie din care eu trebuie să învăţ ceva. Acum trebuie să strângem rândurile, să facem o echipă competitivă pentru meciul cu Suedia, pentru că jucăm acasă, în faţa suporterilor. După aceea avem timp să reflectăm”, a concluzionat selecţionerul Gheorghe Hagi.
În următorul meci, România va întâlni Suedia pe 5 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti.
sursa foto Sport Pictures
Start la Cupa Arcada
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 248
Ediţia 2026 a Cupei Arcada la volei masculin a debutat miercuri seara la sala sporturilor Dunărea. În prima partidă, CSM Corona Braşov, echipă pregătită de gălăţenii Laurenţiu Lică şi Bogdan Preda, s-a impus în faţa sârbilor de la Partizan Belgrad, scor final 3-0 (23. 16, 19).
Partida vedetă a primei zile a adus faţă formaţiile CSM Arcada Galaţi şi Rapid Bucureşti. Antrenorul Răzvan Tănăsescu a început cu formula: Butnaru, Kubicki, Bala, Burcă, Weber, Iereschenko - Cristudor,libero, pe parcurs fiind folosiţi Runcan -Ţăranu, Bratu, Calciu, un junior de 16 ani şi 200 cm, care a debutat cu mult curaj şi atitudine la vicecampioana României şi Kosinski. Echipa gălăţeană a obţinut o victorie meritată, scor final: 3-1 (27, -21, 23, 23). Nu au fost folosiţi: mexicanul Rios, aflat în recuperare după o accidentare şi slovenii Stalekar şi Krzic, care au revenit chiar în ziua meciului de la Naţionala Sloveniei, locul 4 la EuroVolley 2026.
Competiţia continuă joi când sunt programate partidele: Rapid Bucureşti -CSM Corona Braşov şi CSM Arcada -Partizan. Între cele două meciuri va avea loc prezentarea lotului echipei gălăţene pentru sezonul 2026-2027. Ultimele meciuri se vor disputa vineri 2 octombrie după programul: Partizan -Rapid, de la ora 10.00 şi CSM Arcada -Corona Braşov, de la ora 12.00 şi la final festivitatea de premiere.
A doua înfrângere consecutivă pentru Naţionala de fotbal a României
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 287
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă clar, luni seara, de formaţia Bosniei-Herţegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), pe Arena Naţională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor. Au marcat pentru România: Bîrligea (min.28) şi Cicâldău (min.62) , iar pentru învingători au înscris Gigovic (min.12), Muharemovic (min.19), Tabakovic (min.40) şi Mahmic (min.55).
„Eram încrezător că vom face un meci bun, dar, din păcate, Bosnia ne-a arătat o lecţie în seara asta. A arătat ca o echipă care a fost la Mondiale, care are curaj, are încredere mare în jocul ei. Noi, eu şi echipa, nu am trecut examenul. Din păcate, este dureros, dar ăsta este fotbalul, atât am putut să facem. Eu sunt principalul vinovat, pentru că eu am pregătit aceste două meciuri. Mi-am dorit două echipe diferite pentru a putea face faţă fotbalului european. Se pare că am greşit şi îmi asum asta. Eu sunt principalul vinovat. Nu-mi reproşez nimic, spun doar adevărul, eu am greşit, eu am planificat totul, eu am gândit lucrurile aşa şi mi le asum. Am făcut acest lucru şi în vară şi am crezut că merge, dar se pare că nu. Trebuie să îmi fac mea culpa. Am făcut două echipe competitive în vară şi totul a mers foarte bine şi în Georgia, şi cu Ţara Galilor, lucrurile au mers bine. Eu aşa am crezut că este bine să fac două formaţii care să aibă prospeţime, să aibă luciditate.
Există atât de mult negativism în tot ceea ce aud jucătorii şi asta nu este bine. Eu cred că înainte jucătorii aveau mai multă încredere. Ca să ajungi să ai o mentalitate de învingător trebuie să munceşti mult, să existe o conectare la tot ceea ce înseamnă echipa naţională. După ce am văzut eu în seara asta, avem de lucrat foarte mult. Dacă nu facem acest lucru şi ne mulţumim cu puţin, puţin o să vină. Vom trata lucrurile foarte serios şi vom vedea în ce direcţie trebuie mers. Nu am trecut examenul pentru că planificarea a fost proastă. Trebuie să construim o echipă puternică. Nu mai putem să vorbim despre ce a fost în trecut. Trebuie să construim o echipă care să facă România fericită. Numai aşa poţi potoli suporterii, doar dacă ai rezultate”, a concluzionat selecţionerul Gheorghe Hagi.
România va mai juca în perioada următoare două meciuri în Liga Naţiunilor: cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varşovia) şi returul cu Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).
sursa foto Sportul Ilustrat
Pagina 4 din 30