Sport

Crina Bianca Stase: „Recunoscătoare tuturor celor care cred în mine, mă susţin şi antrenorilor mei pentru îndrumarea şi încrederea lor. Fiecare provocare mă face mai puternică! Osu!”

Crina Bianca Stase: „Recunoscătoare tuturor celor care cred în mine, mă susţin şi antrenorilor mei pentru îndrumarea şi încrederea lor. Fiecare provocare mă face mai puternică! Osu!”

În weekendul 24-25 octombrie, la Ghent, Belgia a avut loc Campionatul European IKOKU, unde peste 350 de sportivi din întreaga Europă s-au reunit pe tatami. Printre aceştia, şi gălăţencele noastre minunate care au demonstrat ce înseamnă cu adevărat determinarea Kyokushin.

Suntem foarte mândri să felicităm două sportive de excepţie care au reprezentat România şi spiritul dojo-ului nostru cu toată fiinţa lor: Crina Stase (legitimată la CS Gym Oradea, dar care se antrenează zi de zi la Triumf Dojo) a strălucit din nou. A cucerit locul 1 şi titlul de Campioană Europeană la Kata, completându-şi performanţa formidabilă cu locul 2 la Kumite, concurând la o categorie de greutate mai mare. O dovadă incontestabilă a muncii, talentului şi maturităţii sale pe tatami; 
Emanuela Simion, aflată la prima ei participare la o competiţie internaţională de o asemenea anvergură, a arătat o inimă imensă şi la proba de Kumite a obţinut un remarcabil loc 5, iar la kata a trecut cu brio de primul tur, oprindu-se în turul al doilea. Sportivele au fost însoţite de instructorul Ana Cristina Stase

Dincolo de medalii, rămânem din acest weekend cu o lecţie profundă despre voinţă, sacrificiu şi caracter. Vă mulţumim, fetelor, pentru că ne inspiraţi şi pentru că transpiraţia din fiecare antrenament s-a transformat în momente de pură mândrie pentru noi toţi. Mulţumim antrenorilor, colegilor de club şi tuturor celor care au trimis un gând bun. Drumul continuă! Osu!

„Sunt deosebit de mândră de medalia de argint la kumite, deoarece am ales să păşesc pe tatami împotriva unor adversare dintr-o categorie de greutate superioară, îmbrăţişând provocarea şi dovedindu-mi mie însămi că curajul şi determinarea contează la fel de mult ca rezultatul. Recunoscătoare tuturor celor care cred în mine, mă susţin şi antrenorilor mei pentru îndrumarea şi încrederea lor. Fiecare provocare mă face mai puternică! Osu!”, ne-a declarat Crina.

Evaluați acest articol
(1 vot)