Naţionala României a fost surclasată, vineri seara, de formaţia Poloniei cu scorul de 6-0 (1-0), pe Stadionul Naţional din Varşovia, în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor la fotbal.
România a înregistrat una dintre cele mai severe eşecuri din istoria sa, după un meci pe care l-a jucat în cea mai mare parte în inferioritate numerică, după eliminarea lui Radu Drăguşin (min.22). Golurile au fost marcare de Lewandowski (min.24 - penalty, min.47, min.86), Ghiţă (autogol, min.49), Zielinski (min.62) şi Bednarek (min.66).
„Eu sunt antrenorul principal, eu sunt de vină. Eu am făcut lucrurile tactic, apoi greşeala în joc există. Noi, ca echipă, nu am reacţionat bine, pentru că ştiam că suntem cu un om în minus şi trebuia să ne apărăm fantastic. Ne trebuia energie multă, pentru că ştiam că Polonia are fotbalişti buni, dar nu am putut să o facem. Am intrat, eu cred, moi de la vestiar. Când iei patru goluri acasă şi şase în deplasare, principalul vinovat sunt eu.
A fost o primă repriză echilibrată, cu o echipă despre care ştiam că are jucători iuţi, talentaţi şi cu un atacant de excepţie (Lewandowski). Am încercat să facem lucrurile bine, dar a venit omul în minus. Apoi a decurs totul bine până la pauză, când ai văzut acest optimism, cum să lucrăm, cum să jucăm în repriza a doua cu un om în minus, un 4-3-1-1. Am vrut să continuăm ceea ce făcusem bine după eliminare. Am zis să jucăm mai direct, să nu mai pierdem energia. Dar imediat s-a rupt totul. Poate că am intrat prea încrezători că putem schimba totul şi cred eu că aici s-a jucat meciul. În 10 minute s-au înscris golurile acelea, apoi practic totul s-a dărâmat.
Vreau, nu vreau, mâine trebuie să mă scol optimist şi să mă gândesc că putem obţine o victorie în meciul cu Suedia. Acum simt multă durere. În ceea ce priveşte România, trebuie să ne gândim foarte bine la drumul pe care trebuie să mergem. Îmi pare rău, este dureros pentru mine. Este o lecţie din care eu trebuie să învăţ ceva. Acum trebuie să strângem rândurile, să facem o echipă competitivă pentru meciul cu Suedia, pentru că jucăm acasă, în faţa suporterilor. După aceea avem timp să reflectăm”, a concluzionat selecţionerul Gheorghe Hagi.
În următorul meci, România va întâlni Suedia pe 5 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti.
sursa foto Sport Pictures