Politică
Toate articolelePSD crește în sondaje după intrarea la guvernare. Ce scor obține partidul și câți români consideră decizia greșită
PSD ocupă locul al doilea în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 26%, fiind devansat de AUR, cotat la 34%, potrivit celui mai recent s…
Eveniment
Toate articoleleProtest la Galați. Peste 200 de siderurgiști, fără salarii de șase luni. Prefectul cere intervenția urgentă a Guvernului
Peste 200 de angajați ai Combinatului Siderurgic Liberty Galați au protestat vineri, 30 octombrie, în fața Prefecturii, nemulțumiți că nu și-au mai pr…
Administrație
Toate articoleleStrada Domnească din Galați intră în șantier. Cât costă refacerea carosabilului și a trotuarelor
Strada Domnească din Galați va fi modernizată pe tronsonul dintre strada Gării și strada Elena Doamna. Contractul pentru refacerea carosabilului și a…
Sport
Toate articoleleCrina Bianca Stase: „Recunoscătoare tuturor celor care cred în mine, mă susţin şi antrenorilor mei pentru îndrumarea şi încrederea lor. Fiecare provocare mă face mai puternică! Osu!”
În weekendul 24-25 octombrie, la Ghent, Belgia a avut loc Campionatul European IKOKU, unde peste 350 de sportivi din întreaga Europă s-au reunit pe ta…
Economie
Toate articoleleSalariații Liberty Galați, trimiși în șomaj tehnic de la 1 noiembrie
Salariații combinatului Liberty Galați și ai laminorului de țevi sudate Liberty Tubular Products vor intra în șomaj tehnic începând cu data de 1 noiem…
Justiție
Toate articoleleGrup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Penitenciarelor şi Direcţiei de Probaţiune
Ministerul Justiţiei a anunţat marţi că la nivelul instituţiei a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Naţionale a Peni…
Social
Toate articoleleSchimbări majore în transportul local din Galați, de la 1 noiembrie
Societatea Transurb Galați anunță modificări importante în programul de circulație, începând cu 1 noiembrie. Astfel, în zilele lucrătoare, se modifică…
Mobilizare în tabăra Oțelului pentru meciul cu U Craiova
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 82
Una dintre cele mai interesante partide din runda a 5-a a Superligii la fotbal se va disputa duminică, de la ora 18.30 la Galaţi între Oţelul Galaţi şi U Craiova. Echipa vizitatoare este campioana României en-titre şi s-a calificat în play-off-ul UEFA Europa League după ce a învins joi în manşa retur pe finlandezii de la KuPS, scor 2-1.Oltenii au cerut iniţial amânarea meciului dar LPF nu a acceptat decât devansarea ei. Formaţia gălăţeană se confruntă cu serioase probleme în defensivă de unde vor absenta Ne Lopes şi Kazu, accidentaţi. Portughezul Miguel Silva transferat la începutul săptămânii are şanse mari să fie titular.
„Jocul de la Ploieşti nu a fost bun. Am întrerupt seria de meciuri fără înfrângere şi, din păcate, am pierdut. Trebuie să fie o experienţă pentru meciurile următoare, să învăţăm din această partidă. Acum uităm acest meci şi ne pregătim pentru Craiova. Aşteptăm o echipă puternică, cu valori individuale, dar jucăm acasă, în faţa fanilor noştri. Sper să vină mulţi oameni la meci. Va fi important cum vom intra: cu concentrare, focalizare, agresivitate. Împotriva unui astfel de adversar trebuie să fim compacţi, agresivi, să fim o echipă. Am arătat în meciurile cu CFR şi Dinamo că putem face asta. Sper ca duminică să-i facem fericiţi pe fani şi să obţinem un rezultat pozitiv.”, a declarat antrenorul de la Oţelul Galaţi, Stjepan Tomas.
După patru etape, situaţia din clasament a celor două combatante se prezintă astfel: Oţelul Galaţi, locul 10 cu 5 puncte respectiv U Craiova, locul 7 cu 6 puncte.
Cel mai bun înotător din Europa pe 2025 a fost desemnat românul David Popovici
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 91
European Aquatics l-a premiat vineri seara la Paris pe David Popovici cu trofeul acordat celui mai bun înotător din Europa în 2025, într-o ceremonie care a fost oficiată de preşedintele Antonio Silva. Înotătorul român în vârstă de 21 ani, care este antrenat de Adrian Rădulescu a obţinut anul trecut două medalii de aur la Campionatele Mondiale de la Singapore, în probele de 100 m (46.51 s - record al competiţiei, record european şi record naţional) şi de 200 m liber, iar la Campionatul European de tineret de la Samorin şi-a adăugat în palmares trei medalii: două de aur (100 m liber şi 200 m liber) şi una de bronz (50 m liber).
sursa foto FRNPM facebook
Oţelul Galaţi l-a transferat pe Miguel Silva
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 405
SC Oţelul Galaţi anunţă transferul lui Miguel Ângelo Gomes Silva, 191 cm, 30 ani, fundaş stânga cu profil ofensiv, care în sezonul trecut a evoluat la U Cluj. Portughezul revine în tricoul roş-alb-albastru pe care l-a mai îmbrăcat cu succes în perioada 2023-2025. Silva a avut un rol important în revenirea echipei gălăţene în prim planul fotbalului românesc. Fundaşul portughez este apreciat pentru viteză, tehnică şi disponibilitatea de a participa la ambele faze ale jocului iar revenirea sa la Oţelul Galaţi a fost salutată cu entuziasm de suporteri.
„Sunt fericit că mă întorc la Oţelul. Galaţiul şi oamenii de aici mi-au rămas în suflet, am trăit aici momente extraordinare, iar finala Cupei României este una dintre amintirile pe care le voi păstra mereu. Acea tribună în roşu de la Sibiu arată pasiunea pură a Galaţiului. Acum vreau să scriem împreună un nou capitol. Ştiu ce înseamnă acest tricou şi ce aşteaptă suporterii de la noi. Vin cu multă dorinţă de muncă şi voi da totul pentru Oţelul ”, a declarat Miguel Silva.
Sportivii de la CSM Dunărea Galaţi s-au întors cu 23 de medalii de la Naţionale
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 81
Complexul Sportiv Naţional Bascov Budeasa, Piteşti a găzduit în weekend întrecerile Campionatului Naţional de Bărci Dragon Seniori, Masters şi Juniori dar şi Campionatul Naţional Masters kaiac-canoe. Galaţiul a respectat tradiţia şi datorită unor gălăţeni, legitimaţi la CSM Dunărea, care însă nu au fost spriiniţi de nimeni care puteau şi trebuiau să o facă, cu suflet şi care au suportat cheltuielile din propriile buzunare, s-au întors acasă cu o zestre de 23 medalii: 3 medalii de aur, 8 medalii de argint şi 12 medalii de bronz.
25 de curse dintre care 23 pentru seniori şi Masters au fost într-o singură zi. Echipa gălăţeană a participat în premieră la toate cele 9 finale, obţinând 9 medalii: 3 medalii de argint şi şase de bronz. Un bilanţ extraordinar dacă ţinem cont că la cursele de seniori ai noştri au concurat cu echipaje în care media de vârstă a fost 21-23 de ani. Ploaia a dat şi programul peste cap, ziua a început la 8.30 şi s-a terminat la ora 19.00
A doua zi a fost rândul kaiacului. Cei patru sportivi masters gălăţeni: Ionel Vasilescu, Tatiana Bila, Vasile Fodulu şi Gabriel Palade au alcătuit o echipă valoroasă care a obţinut 3 medalii de aur, 5 medalii de argint şi 6 medalii de bronz.
În clasamentul general, CSM Dunărea Galaţi a ocupat locul 2 la bărci dragon pentru seniori şi Masters şi tot locul 2 la kaiac -canoe.
Componenţa echipei de 28 sportivi care a reprezentat Galaţiul: Maria Bercea, Monica Boczar, Gica Vasilache, Daniela Hâncu, Lenuţa Marin, Tatiana Bila, Vasilica Nenciu, Grigoriţa Nicolau, Diana Stoica, Athena Lupea, Maria Dulgheru, Elena Silion, Laurenţiu Dublea, Valentin Tudose, Cristian Boczar, Gabriel Bîrligea, Daniel Tărcatu, Laurenţiu Rusu, Ionuţ Busuioc, Radu Poteraş, Ionel Vasilescu, Gabriel Palade, Viorel Mihai, Marius Buricea, Cristian Negoiţă, Vasile Fodulu, Valentin Dublea, Ion Bercea... şi maestrul fotograf sportiv Nicu Profir.
Oţelul Galaţi a cedat la limită în fieful Petrolului
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 281
În cea de-a patra rundă din Superligă, Oţelul Galaţi a jucat pe terenul celor de la Petrolul. Ploieştenii au avut lovitura de start a partidei dar oţelarii nu au stat mult pe gânduri şi şi-au arătat intenţiile ofensive, avansând în jumătatea adversă. Martins (min.9) a şutat imprecis şi nu i-a dat niciun fel de emoţii lui Dur-Bozoancă. Primul şut periculos a aparţinut tot gazdelor prin Ţuţu (min.24) dar a fost deviat în corner. Echipa gălăţeană a replicat în min.27 după cornerul executat de Pedro Nuno, reluat de Lameira cu capul pe lângă poartă. Petrolul a deschis scorul în min.34 prin Nlundulu, care a transformat penaltiul acordat la gafa uriaşă a lui Zhelev care l-a secerat în careu pe Martins. Oţelul a acuzat şocul primirii golului, Israel a fost foarte aproape de 2-0 după greşeala lui Iacob. O primă repriză slabă pentru formaţia gălăţeană condusă de Stjepan Tomas.
Oţelul a încercat să revină în joc după pauză. O fază care a avut nevoia de o analiză prelungită în camera VAR s-a consumat în min.55: mai întâi Ciobanu a zguduit transversala, balonul a revenit în teren, Andrezinho a fost agăţat în suprafaţa de pedeapsă de Pap, penaltiul a fost executat cu fentă de Pedro Nuno dar Zima nu s-a lăsat păcălit şi a respins. Ritmul meciului a crescut în mod evident, fazele la cele două porţi s-au înmulţit. Abia intrat pe teren, Dan Cristian Neicu a primit direct cartonaş în min.78 şi a rupt echilibrul. Nlundulu (min.84) a trecut pe lângă dublă. După o evoluţie palidă, Oţelul Galaţi înregistrează prima îmfrângere din acest sezon.
Rezultat final: Petrolul Ploieşti -Oţelul Galaţi 1-0 (1-0)
Antrenorul Stjepan Tomas a folosit formula: Dur-Bozoancă -Sylla, Christopoulos, Iacob, Zhelev -Ciobanu (min.79 Lungu), Lameira, Pedro Nuno (min.83 Bălănică) -Bordun (min.71 Cr.Neicu), Fernandes, Andrezinho (min.71 Paulino).
- Denis Bordun, jucător Oțelul Galați: „Suntem jucători de fotbal profesionişti şi mergem la Ploiești să scoatem o victorie”
- Sporting Lieşti a câştigat primul meci oficial
- Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi ne-a reprezentat la Jocurile Europene de la Salerno
- Stjepan Tomas, antrenor Oţelul Galaţi: „Pe final, am împins jocul, am dominat și am reușit să marcăm”
Pagina 10 din 30