Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în parteneriat cu Universitatea Internațională Danubius Galați, organizează seminarul online „SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic ASF – Convergența dintre cunoaștere și practică în piețele financiare nebancare”,
Evenimentul va avea loc pe 7 octombrie, de la ora 16:00, și va explora subiecte esențiale legate de piața de capital de la teorie la practică și inteligența artificială.
Prezentarea temelor se va desfășura în mod interactiv, cu studii de caz susținute de specialiști pentru înțelegerea aprofundată a mecanismelor specifice fiecărei teme.
Unul dintre invitații speciali va fi Ovidiu Petru, vicepreședinte la Institutului de Studii Financiare, economist cu o experiență de peste 14 ani în domeniul pieței de capital, ocupând succesiv funcții precum broker, director de marketing și director general al Bursei Sibiu (Sibex-Sibiu Stock Exchange SA). În prezent, este director general al Direcției Generale Instrumente Financiare și Investiții din cadrul ASF.
Al doilea invitat special va fi Paul Dumitru, expert în cadrul ASF, Serviciul de Monitorizare și Educație Financiară. Este un specialist cu o amplă experiență în asigurări și servicii financiare, dobândită în companii multinaționale și locale, unde a ocupat poziții manageriale la nivel național și regional, în Europa Centrală și de Est.