Politică
Toate articolelePSD crește în sondaje după intrarea la guvernare. Ce scor obține partidul și câți români consideră decizia greșită
PSD ocupă locul al doilea în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 26%, fiind devansat de AUR, cotat la 34%, potrivit celui mai recent s…
Eveniment
Toate articoleleProtest la Galați. Peste 200 de siderurgiști, fără salarii de șase luni. Prefectul cere intervenția urgentă a Guvernului
Peste 200 de angajați ai Combinatului Siderurgic Liberty Galați au protestat vineri, 30 octombrie, în fața Prefecturii, nemulțumiți că nu și-au mai pr…
Administrație
Toate articoleleStrada Domnească din Galați intră în șantier. Cât costă refacerea carosabilului și a trotuarelor
Strada Domnească din Galați va fi modernizată pe tronsonul dintre strada Gării și strada Elena Doamna. Contractul pentru refacerea carosabilului și a…
Sport
Toate articoleleCrina Bianca Stase: „Recunoscătoare tuturor celor care cred în mine, mă susţin şi antrenorilor mei pentru îndrumarea şi încrederea lor. Fiecare provocare mă face mai puternică! Osu!”
În weekendul 24-25 octombrie, la Ghent, Belgia a avut loc Campionatul European IKOKU, unde peste 350 de sportivi din întreaga Europă s-au reunit pe ta…
Economie
Toate articoleleSalariații Liberty Galați, trimiși în șomaj tehnic de la 1 noiembrie
Salariații combinatului Liberty Galați și ai laminorului de țevi sudate Liberty Tubular Products vor intra în șomaj tehnic începând cu data de 1 noiem…
Justiție
Toate articoleleGrup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Penitenciarelor şi Direcţiei de Probaţiune
Ministerul Justiţiei a anunţat marţi că la nivelul instituţiei a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Naţionale a Peni…
Social
Toate articoleleSchimbări majore în transportul local din Galați, de la 1 noiembrie
Societatea Transurb Galați anunță modificări importante în programul de circulație, începând cu 1 noiembrie. Astfel, în zilele lucrătoare, se modifică…
Staff tehnic nou la Oţelul Galaţi
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 385
Aşa cum v-am anunţat încă de săptămâna trecută, noul antrenor principal de la SC Oţelul Galaţi este portughezul Rui Pedro Viegas e Silva Gomes Duarte, 48 ani, un nume cu experienţă vastă în fotbalul din Portugalia atât ca antrenor cât şi ca jucător.
Ca jucător, Rui Duarte are peste 300 de apariii în primele două diviii ale fotbalului lusitan şi în Cupa Portugaliei pentru Belenenses, Naval, Leixoes, Estrela da Amadora, Olhanense şi Farense.
Ca antrenor, portughezul şi-a început cariera în 2015, ca antrenor secund la Farense, apoi a preluat echipa din Faro, pe care a condus-o inclusiv spre promovarea în Liga a 2-a. Au urmat experienţe la Casa Pia şi Trofense, SC Braga, unde a pregătit echipele U23 şi U19, înainte de a fi numit interimar la prima echipă, în aprilie 2024, Marítimo, iar în 2025 a făcut pasul către Brazilia, la Athletic Club.
Noul staff tehnic este următorul: Rui Duarte - antrenor principal, Neca - antrenor secund, Mauro Bastos - antrenor de faze fixe şi analist video, Frederico Carmo - preparator fizic, Cristian Moldovan - antrenor de portari
„Sunt foarte bucuros să fiu aici şi să încep această nouă provocare la Oţelul. Ştiu că este un club cu o identitate puternică, cu suporteri pasionaţi şi cu o istorie importantă în fotbalul românesc. Vin la Galaţi împreună cu staff-ul meu cu foarte multă energie şi cu dorinţa de a munci. Avem nevoie să cunoaştem cât mai repede echipa, jucătorii şi campionatul, iar apoi să construim împreună. Ne va fi de ajutor faptul că în vestiar sunt mulţi vorbitori de portugheză, astfel vom reuşi să implementăm cât mai repede filosofia noastră de joc, dar limba oficială va fi engleza. Ştiu că Oţelul este un club care cere multă muncă, caracter şi implicare. Acestea sunt şi valorile în care credem noi. Vrem să formăm o echipă competitivă care să lupte pentru fiecare punct şi care să îi facă pe suporteri să fie mândri de ea. Le transmit suporterilor că vom da totul pentru Oţelul şi că avem nevoie de sprijinul lor. Împreună putem face lucruri frumoase la Galaţi.”, a declarat antrenorul principal de la Oţelul Galaţi, Rui Duarte.
România a fost învinsă la limită de Suedia
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 69
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă, vineri seara, de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), pe Strawberry Arena din Solna, la debutul în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor. Golurile suedeze au fost marcate de vedetele Alexander Isak (min. 20) şi Viktor Gyokeres (min.43) în timp ce pentru România a înscris Dennis Man (min.29).
„A fost un meci frumos, ambele echipe au vrut să joace. Ei au avut mai mult control, au avut mingea mai mult timp, noi am alergat mai mult după minge, am încercat. Nu pot să nu văd lucrurile bune pe care le-au făcut băieţii, au dat tot ce au putut. În prima repriză am avut ocazii foarte clare. Per total, este o înfrângere, nu ne convine, dar asta este, pentru că şi ei au jucat bine. Suedezii au avut controlul jocului, au dus foarte mult mingea în ultima treime, au avut ocazii, dar şi noi am avut momente bune. O să analizăm, o să vedem momentele care au fost bune şi mergem înainte. Am fost înfrânţi o dată, o să analizăm, dar mergem înainte. Le-am transmis să ţină capul sus. Trebuie probabil să avem şi noi mai multă posesie, mai mult curaj, să ţinem mai mult mingea, nu doar să jucăm vertical. Atunci cred că ieşeau lucrurile mult mai bine. Ianis (n.r. Hagi) a fost ca toţi ceilalţi, s-a zbătut ca toţi ceilalţi, dar noi trebuie să avem mai mult control ca echipă, pentru a controla mingea cât mai mult”, a declarat la finalul partidei selecţionerul Gheorghe Hagi la Antena 1.
României va mai juca trei partide în Liga Naţiunilor în perioada următoare, cu Bosnia-Herţegovina pe 28 septembrie (Arena Naţională, fără spectatori), cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varşovia) şi returul cu Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).
România debutează în Liga Națiunilor
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 295
Gheorghe Hagi, selecţioner România: „Obiectivul nostru este să încercăm să câştigăm fiecare meci, să jucăm, să facem ambele faze foarte bine, să creştem de la meci la meci în omogenitate”
România debutează contra Suediei vineri, 25 septembrie, de la ora 21.45 , pe Strawberry Arena din Solna, în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor.
Ştim că întâlnim o echipă puternică. Ştim că trebuie să ne apărăm foarte, foarte bine, dar trebuie să şi atacăm foarte bine. Trebuie să facem ambele faze. Suntem la nivel european şi trebuie să ne ridicăm la acest nivel. Am încredere că vom face un meci foarte bun. Dacă le-am spus că sunt la 50%, atunci înseamnă că cred în acest lucru şi avem marjă. Cred eu că naţionala României, dacă pot să spun ceva foarte direct, are o marjă de progres foarte, foarte mare în acest moment. Suedia este o echipă care marchează goluri. În 10 meciuri a marcat 18 goluri, dar a primit şi multe, aşa că primeşte şi sperăm ca noi, cum am spus, să ne apărăm foarte bine şi mâine să jucăm ofensiv foarte, foarte bine. Ei au doi atacanţi foarte buni. Noi îi avem pe ai noştri. Cu toate că nouă ne lipsesc doi atacanţi care cred eu că erau foarte valoroşi, Coman şi Drăguş. Dar nu sunt aici să vorbesc de cei care nu sunt. Cei care sunt cred că sunt atacanţi de valoare şi veţi vedea mâine. Îi simt în fiecare zi foarte bine, mai bine. Noi trebuie să stăm împreună. Încă sunt la început de drum şi este clar că e nevoie de timp. Dar, bineînţeles, trebuie să fim pragmatici. Obiectivul nostru este să încercăm să câştigăm fiecare meci, să jucăm, să facem ambele faze foarte bine, să creştem de la meci la meci în omogenitate, în tot ce pot ei să mă cunoască pe mine, fotbalul pe care îl vreau eu. Şi, bineînţeles, la rezultate clar că avem de progresat foarte mult”, a declarat la conferinţa de presă selecţionerul României, Gheorghe Hagi .
Tricolorii vor juca următoarele trei meciuri săptămâna viitoare după cum urmează: România - Bosnia-Herţegovina pe 28 septembrie (Arena Naţională, fără spectatori), Polonia - România pe 2 octombrie (Stadion Narodowy - Varşovia) şi România - Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).
Fetele de la CSU Galați abia așteaptă să revină pe teren
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 339
Voleibalistele de la CSU Galaţi s-au reunit în urmă cu o săptămână sub bagheta antrenoarei Ileana Berdilă şi se antrenează pe plan local, la sala Siderurgistul şi în aer liber pentru sezonul 2026-2027. Lotul de jucătoare va fi format din nucleul din sezonul trecut: Anamaria Berdilă, Andreea Stănescu, Gabriela Panait, Violeta Stan, Delia Panait, Sorina Răileanu la care se adaugă şase noutăţi importante: Ana Stoian -Butnaru, care ultima oară a jucat la SCM U Craiova, Andreea Păşculescu, transferată de la CSU Medicina Tg.Mureş, Ana Maria Vilău, care revine la echipa noastră după două sezoane, Silvia Coman, care a evoluat la CSM Bucureşti şi două junioare de mare perspectivă: Sofia Humelnicu, 17 ani şi Paula Hristea. Obiectivul rămâne acelaşi calificarea în play-off.
Echipa noastră va participa în Divizia A2, seria Est la volei feminin alături de alte nouă formaţii. Programul turului este următorul: CTF Mihai I Bucureşti -3 octombrie, deplasare; CSM Corona Braşov -10 octombrie, deplasare; Ştiinţa Bacău -17 octombrie, acasă; CSM CSU Târgovişte -31 octombrie, deplasare; CSM Iaşi 2020 -7 noiembrie, acasă; CS Medgidia -14 noiembrie, deplasare; CS Muscel ARO Câmpulung Muscel -28 noiembrie, acasă; CSM Constanţa -5 decembrie, deplasare; CSM Bucureşti -12 decembrie, acasă. Primele două etape din retur se vor disputa în acest an iar primul meci oficial din 2027 se va disputa pe 9 ianuarie.
Oţelul Galaţi a rămas fără antrenor
- Detalii
- Scris de: Gina Albu
- Categorie: Sport
- Accesări: 202
Aşa cum se anticipa înfrângerea cu Corvinul Hunedoara, scor final 2-3, a treia consecutivă pentru Oţelul Galaţi i-a fost fatală antrenorului Stjepan Tomas.Cele două părţi s-au despărţit pe cale amiabilă.
„SC Oţelul Galaţi şi antrenorul Stjepan Tomas au convenit astăzi, de comun acord, încheierea relaţiilor contractuale. Clubul nostru îi mulţumeşte lui Stjepan Tomas pentru munca depusă în perioada petrecută la Galaţi, pentru profesionalismul şi implicarea de care a dat dovadă şi pentru tot ceea ce a făcut, alături de staff-ul său, pentru echipa roş-alb-albastră. Odată cu Stjepan Tomas, îşi încheie colaborarea cu SC Oţelul Galaţi şi membrii staff-ului său: Vlado Smit - antrenor secund, Vlada Avramov - antrenor de portari şi Lidio Melis - preparator fizic. Le mulţumim tuturor pentru profesionalism, pentru implicare şi pentru perioada petrecută împreună la SC Oţelul Galaţi. Mult succes în continuare!”, se arată în comunicatul clubului gălăţean.
Pagina 5 din 30