Politică
Toate articolelePSD crește în sondaje după intrarea la guvernare. Ce scor obține partidul și câți români consideră decizia greșită
PSD ocupă locul al doilea în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 26%, fiind devansat de AUR, cotat la 34%, potrivit celui mai recent s…
Eveniment
Toate articoleleProtest la Galați. Peste 200 de siderurgiști, fără salarii de șase luni. Prefectul cere intervenția urgentă a Guvernului
Peste 200 de angajați ai Combinatului Siderurgic Liberty Galați au protestat vineri, 30 octombrie, în fața Prefecturii, nemulțumiți că nu și-au mai pr…
Administrație
Toate articoleleStrada Domnească din Galați intră în șantier. Cât costă refacerea carosabilului și a trotuarelor
Strada Domnească din Galați va fi modernizată pe tronsonul dintre strada Gării și strada Elena Doamna. Contractul pentru refacerea carosabilului și a…
Sport
Toate articoleleCrina Bianca Stase: „Recunoscătoare tuturor celor care cred în mine, mă susţin şi antrenorilor mei pentru îndrumarea şi încrederea lor. Fiecare provocare mă face mai puternică! Osu!”
În weekendul 24-25 octombrie, la Ghent, Belgia a avut loc Campionatul European IKOKU, unde peste 350 de sportivi din întreaga Europă s-au reunit pe ta…
Economie
Toate articoleleSalariații Liberty Galați, trimiși în șomaj tehnic de la 1 noiembrie
Salariații combinatului Liberty Galați și ai laminorului de țevi sudate Liberty Tubular Products vor intra în șomaj tehnic începând cu data de 1 noiem…
Justiție
Toate articoleleGrup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Penitenciarelor şi Direcţiei de Probaţiune
Ministerul Justiţiei a anunţat marţi că la nivelul instituţiei a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administraţiei Naţionale a Peni…
Social
Toate articoleleSchimbări majore în transportul local din Galați, de la 1 noiembrie
Societatea Transurb Galați anunță modificări importante în programul de circulație, începând cu 1 noiembrie. Astfel, în zilele lucrătoare, se modifică…
Curtea Constituţională a României dezbate sesizările privind Legea ANI
- Detalii
- Scris de: Sorin Manescu
- Categorie: Justiție
- Accesări: 249
Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările formulate faţă de legea privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, cu referire la extinderea obligaţiei de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese, sintagma "persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi", intruziunea în viaţa privată. Şeful statului arată în sesizarea publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale că, prin conţinutul său normativ, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale. Este criticată claritatea normativă şi legalitatea sancţiunii, cu privire la sintagma "persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi", regăsită în textul legii trimis spre promulgare preşedintelui. "Cele două texte extind obligaţia de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese de la titularul funcţiei publice la 'soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi', sub sancţiunea contravenţională prevăzută la articolul II punctul 21. Prima deficienţă ţine de claritatea normei: legea nu stabileşte niciun criteriu obiectiv - durată, convieţuire, interdependenţă economică, asumare publică - pentru identificarea momentului de la care o relaţie afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligaţiei. Nu sunt reglementate nici ipoteza relaţiei începute după numirea demnitarului, nici cea a încetării relaţiei, nici situaţia relaţiilor succesive. Sub aspectul previzibilităţii conduitei, aceasta contravine articolul 1 alineat (3) şi alineat (5) din Constituţie, care impun ca legea să fie clară şi accesibilă, astfel încât destinatarul să îşi poată adapta comportamentul", se evidenţiază în sesizare.
Reţineri în urma unor percheziţii desfăşurate inclusiv la un ocol silvic de stat
- Detalii
- Scris de: Sorin Manescu
- Categorie: Justiție
- Accesări: 297
Opt persoane, şapte bărbaţi şi o femeie, din judeţul Cluj, au fost reţinute de poliţişti într-un dosar ce vizează infracţiuni la regimul silvic. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au pus în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal ce vizează infracţiuni din domeniul silvic şi de serviciu. Percheziţiile au fost desfăşurate inclusiv la sediul unui ocol silvic de stat. "Cercetările vizează personal silvic, operatori economici cu activitate în domeniul silvic, precum şi alte persoane bănuite de implicare în activitatea infracţională", se menţionează în comunicat. Aceeaşi sursă arată că se efectuează cercetări pentru abuz în serviciu, fals informatic, fals intelectual, delapidare, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, introducerea de date informatice nereale în Sistemul Informaţional Integrat pentru Păduri (SUMAL) şi uzurparea funcţiei.
Dificultăți de aprovizionare majoră, în România, a medicamentelor esențiale pentru tratamentul cancerului
- Detalii
- Scris de: Ciprian MOCANU
- Categorie: Administrație
- Accesări: 204
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) a transmis, pe 26 august 2026, o scrisoare deschisă către Guvern și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin care avertizează asupra lipsei acute a unor medicamente esențiale pentru tratamentul cancerului.
Potrivit FABC, în doar 24 de ore au fost identificate trei medicamente oncologice complet indisponibile și alte opt aflate în discontinuitate repetată și de lungă durată, confirmând problemele de aprovizionare semnalate deja la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Totodată, FABC atrage atenția că, spre deosebire de alte categorii de pacienți, cei cu cancer nu își permit întârzieri: pentru un pacient cu cancer, o discontinuitate de săptămâni nu înseamnă simplă problemă de aprovizionare, ci amânarea tratamentului, pierderea șansei terapeutice și, în cazuri extreme, decese care ar fi putut fi evitate.
FABC solicită autorităților cinci măsuri concrete: verificarea de urgență a disponibilității medicamentelor oncologice la nivel național, publicarea transparentă a situației stocurilor și discontinuităților, identificarea imediată a soluțiilor de aprovizionare, clarificarea accesului pacienților la terapiile deja aprobate și instituirea unui mecanism permanent de dialog cu organizațiile de pacienți.
Apelul FABC vine vine pe fondul unor semnale repetate în ultimele luni privind dificultăți de aprovizionare cu medicamente în România, inclusiv un audit de urgență anunțat recent de Ministerul Sănătății cu privire la mecanismul de monitorizare a disponibilității medicamentelor.
Județul Galați, împreună cu raionul Hâncești pentru „Prevenția împotriva dezastrelor”
- Detalii
- Scris de: Ciprian MOCANU
- Categorie: Administrație
- Accesări: 162
Consiliul Județean Galați și Consiliul Raional Hîncești au lansat, marți, 11 august, proiectul „Prevenție împotriva dezastrelor”, proiect transfrontalier pentru prevenirea dezastrelor și adaptarea la schimbările climatice
Finanțarea este asigurată prin Programul INTERREG NEXT România – Republica Moldova 2021–2027, în cadrul obiectivului specific 1.1 – „Promovarea adaptării la schimbările climatice și a prevenirii riscurilor de dezastre și a rezilienței, ținând seama de abordările ecosistemice”
La evenimentul de lansare au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Galați și ai Consiliului Raional Hîncești, dar și ai instituțiilor relevante privind prevenirea dezastrelor și mediului.
În valoare de peste 1,5 milioane de euro, proiectul urmărește creșterea capacității autorităților din Galați și Hîncești de a preveni și gestiona efectele schimbărilor climatice și ale situațiilor de urgență, prin investiții în infrastructură și echipamente, sisteme de monitorizare și avertizare timpurie, precum și prin măsuri de planificare și cooperare transfrontalieră.
Astfel, la Galați, vor fi achiziționate un vehicul multifuncțional pentru intervenții pe drumurile județene și se vor monta două sisteme de monitorizare și avertizare timpurie pe DJ 242D Băneasa–Rogojeni și DJ 242E Băneasa–Oancea. Valoarea investițiilor este de 1.035.600 de euro.
La Hîncești, va fi achiziționat un vehicul special pentru intervenții penstru situații de urgență, în valoare de cca. 300.000 de euro.
Proiectul include și o importantă componentă de planificare și cooperare: realizarea a șase analize privind riscurile climatice, elaborarea a șase planuri locale de adaptare pentru perioada 2027–2032, precum și a unui plan comun transfrontalier de acțiune pentru adaptarea la schimbările climatice.
De asemenea, vor fi organizate workshopuri locale, un webinar comun și activități de schimb de informații și experiență între specialiștii din cele două regiuni.
Potrivit echipei de management, investițiile în sisteme de avertizare și monitorizare, echipamente de intervenție și planuri de adaptare la schimbările climatice vor contribui la protejarea populației și infrastructurii și la creșterea capacității autorităților de a răspunde coordonat în situații de risc.
Proiectul este implementat de Consiliul Județean Galați, în calitate de partener din România, și Consiliul Raional Hîncești, din Republica Moldova, cu sprijinul organizațiilor asociate Serviciul Public Județean de Administrare a Domeniului Public și Privat Galați și Direcția Situații Excepționale din municipiul Hîncești.
A fost lansată Carta Albă a Turismului din România – ediția 2026
- Detalii
- Scris de: Ciprian MOCANU
- Categorie: Economie
- Accesări: 273
Consiliul Național al IMM-urilor din România a lansat Carta Albă a Turismului din România 2026, un instrument care radiografiază evoluția sectorului turistic și oferă o perspectivă asupra provocărilor și oportunităților pentru perioada următoare, potrivit informării trimise de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galați.
Prima jumătate a anului 2026 a fost una dificilă pentru turismul românesc, marcată de scăderea numărului de turiști, dependența crescută de piața internă și un grad redus de ocupare, se desprinde din analiza făcută publică de reprezentanții IMM-urilor românești.
Există însă și motive de optimism: pentru 2027, jumătate dintre operatorii din turism se așteaptă la o creștere sau cel puțin la o stabilizare a afacerilor.
Datele și concluziile din această ediție oferă o imagine clară asupra realității din piață și pot reprezenta un punct de plecare pentru decizii mai bune și pentru un turism românesc mai competitiv.
Carta Albă a Turismului este realizată de IMM România, în parteneriat cu Groupama Asigurari, cu sprijinul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
- Accesibilitatea pentru persoane cu deficiențe de auz și/sau vorbire”, în cadrul (OUDI)
- Gala Universității „Dunărea de Jos” din Galați - o universitate regională, un eveniment academic de elită dedicat celebrării excelenței și parteneriatelor noastre strategice
- A XII-a ediție a conferinței internaționale FIFT-„Istorie, spiritualitate, cultură. Dialog și interactivitate”, la UDJG
- Târg de joburi și stagii de practică 2026 la UDJG
Pagina 14 din 30