Autorizațiile de mediu expirate în starea de alertă, valabile până pe 7 iunie 2022
Agenția pentru Protecția Mediului Galați anunță că, odată cu ridicarea restricțiilor, autorizațiile de mediu/ autorizațiile integrate de mediu care au expirat p…
Agenția pentru Protecția Mediului Galați anunță că, odată cu ridicarea restricțiilor, autorizațiile de mediu/ autorizațiile integrate de mediu care au expirat p…
În urma incidentului din data de 10 martie, produs în municipiul Tecuci din județul Galați, când un vehicul care transporta un cub de 1.000 litri a derapat și s…
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați au depistat, în cursul anului trecut, 56 de angajatori care foloseau munca nedeclarată, precum și 87 d…
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat, vineri, valoarea amenzilor date de instituțiile care controlează benzinăriile, după scandalul creș…
Adunarea generală a acționarilor Companiei Naționale APDM SA Galați a decis înlocuirea a trei dintre membrii consiliului de administrație, ale căror mandate au…
Ridicarea stării de alertă din România, intrată în vigoare din 9 martie, aduce schimbări şi în domeniul gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale…
Proprietarii GFG Alliance, grupul care deține și combinatul siderurgic din Galați, au anunțat rezultate bune în negocierile cu creditorii din Marea Britanie, pr…
Toate documentele care nu sunt încă digitalizate (disponibile în format electronic) se pot transmite prin intermediul formularului de contact accesibil în servi…
Urmare a diminuării numărului de solicitări transmise de beneficiarii serviciilor de ocupare către agențiile pentru ocuparea forței de muncă, toate procedurile…