În urma unui control realizat de comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați la un operator economic care desfășoară activități de sortare agregate minerale și care și-a asumat obligații de mediu la încetarea activității unui alt operator economic, din comuna gălățeană Umbrărești, s-au constatat nerespectarea prevederilor autorizației de mediu (volumul bazinului decantor deținut, modul de gestionare a deșeurilor generate din activitatea desfășurată - spații neamenajate, deșeuri aflate în stoc) și neîndeplinirea la termen a obligațiilor de mediu asumate.
Conform Gărzii de Mediu Galați, au fost stabilite măsuri de suspendare a activității de sortare agregate minerale până la remedierea neconformităților constatate, asigurarea suprafeței autorizate pentru bazinul decantor, asigurarea spațiilor amenajate în vederea colectării selective a deșeurilor generate, înscrierea acestora în evidența gestiunii deșeurilor.
Ca urmare a faptelor constatate, comisarii de mediu gălățeni au aplicat o amendă de 50.000 lei și au decis suspendarea activității desfășurate.