Marian Drăgulescu (40 ani) a ratat calificarea în finala de la sărituri, miercuri, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Kitakyushu (Japonia), odată cu încheierea calificărilor masculine. Drăgulescu, aflat la cea de-a 14-a sa participare la un campionat mondial, a ocupat locul 15 în calificările la sărituri, cu media de 14,299 puncte, după de a fost notat cu 14,566 puncte, respectiv cu 14,033. Aceasta a fost ultima competiţie din cariera lui Marian Drăgulescu. Cele mai mari medii la acest aparat le-au avut ucraineanul Nazar Cepurnîi şi sud-coreeanul Hakseon Yang, cu 14,833 puncte fiecare. Ultimul calificat în finală a fost canadianul William Emard (14,533).