Sport

CSM Arcada Galaţi a pierdut la Braşov

CSM Arcada Galaţi a pierdut la Braşov

Divizia A1 la volei masculin a programat miercuri partidele celei de-a 3-a etape. După victoriile de încălzire cu Ştiinţa Explorări Baia Mare,în deplasare şi U Cluj, pe teren propriu, CSM Arcada Galaţi a avut primul examen greu la Braşov cu CSM Corona, echipă pregătită de gălăţenii Laurenţiu Lică şi Bogdan Preda.
Vicecampioana României, antrenată de Răzvan Tănăsescu şi Djordje Pejic a început în forţă, a câştigat primul set şi a condus şi pe durata celui de-al 2-lea: 4-1, 10-5, 12-7, 14-10, 17-15 şi 18-17 dar a ratat momentul psihologic să conducă cu 2-0 la seturi, s-a blocat, braşovenii au profitat, au revenit spectaculos şi au obţinut o victorie de trei puncte. 

Rezultat final: CSM Corona Braşov -CSM Arcada Galaţi 3-1 (-22, 20, 23, 13). Echipa gălăţeană a folosit formula de start: Kubicki 2 puncte, Bala 13 p, Krzic 7 p, Weber 8 p, Iereschenko 11 p, Stalekar 6 p -Kosinski, libero. Au mai intrat: Runcan 8 p, Calciu 1 p, Butnaru, Bratu, Lopez şi Barrios. CSM Arcada Galaţi a coborât pe locul 3 cu 6 puncte şi va juca în runda următoare un alt derbi, luni 9 noiembrie, la sala sporturilor Dunărea, de la ora 17.00 cu Steaua Bucureşti.

Evaluați acest articol
(1 vot)