Eveniment

Caz de cruzime față de animale în Galați. Un bărbat de 36 de ani, cercetat după agresarea unui pisoi

Caz de cruzime față de animale în Galați. Un bărbat de 36 de ani, cercetat după agresarea unui pisoi

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Scânteiești, județul Galați, este cercetat pentru schingiuirea animalelor, după ce a agresat un pui de pisică în curtea locuinței sale. Acesta a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Galați, incidentul s-ar fi petrecut pe 25 octombrie 2026. Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor a reieșit că bărbatul ar fi agresat un pui de pisică, de rasă comună, în timp ce se afla în curtea propriei locuințe.

La data de 4 noiembrie, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub acuzația de schingiuirea animalelor.

O zi mai târziu, pe 5 noiembrie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a decis plasarea bărbatului sub control judiciar pentru 60 de zile.

Puiul de pisică a fost salvat și se află în prezent în afara oricărui pericol.

Evaluați acest articol
(0 voturi)