Evaluarea și digitalizarea tuturor celor 5 milioane de dosare de pensii din România până la sfârșitul anului viitor necesită suplimentarea de personal în sistemul de pensii, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Personalul suplimentar care va fi recrutat în perioada imediat următoare va fi angajat cu contracte de muncă pe perioadă determinată.
„La nivel național, am ajuns deja la 310.000 dosare evaluate, în condițiile în care am început acest proces cu resursele modeste existente la nivelul caselor teritoriale din toată țara. Ne-am propus ca, în a doua parte a anului viitor, să finalizăm digitalizarea tuturor celor 5 milioane de dosare din România, iar, pentru a atinge acest obiectiv, resursa umană actuală - 1.300 de angajați la nivel național - nu este suficientă. Spre comparație, ultimul proces similar realizat în România a presupus verificarea a 1 milion de dosare în aproximativ 5 ani, în perioada 2005 – 2010”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.
Ministrul a adăugat că prin PNRR sunt asigurate 100 de milioane euro pentru a susține atât procesul de digitalizare a dosarelor de pensii aflate în plată, cât și dotarea cu echipamente și servicii electronice a Casei Naționale de Pensii Publice și a structurilor teritoriale, ceea ce va facilita atât relația cu beneficiarii, cât și accesul acestora, online, la toate informațiile din propriul dosar de pensie.