Medicul Virgil Musta de la Timişoara susține că Europa se confruntă cu un nou val al pandemiei de coronavirus şi acest lucru se vede şi în România, transmite News.ro.
Virgil Musta a vorbit despre al treilea val al pandemiei de coronavirus care se vede deja în cifrele înregistrate în majoritatea ţărilor din Europa.
„Avem experienţa anului trecut, în momentul în care în Europa a început să apară şi să crească numărul de cazuri, la un interval de 2-3 săptămâni, au apărut şi la noi şi apoi au crescut. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum (…) Foarte probabil că şi noi urmăm calea Europei, din păcate, şi în curând ne vom confrunta cu un număr şi mai mare de cazuri. În Timişoara şi în Timiş, din păcate, noi deja de două săptămâni simţim această creştere a numărului de cazuri şi presiune pe sistemul de sănătate, astfel încât cu greu mai facem faţă cazurilor severe care necesită internare”, a declarat Virgil Musta, potrivit News.ro.
Medicul trage și un semnal de alarmă în privința desfășurării sărbătorilor Pascale din acest an: “Vă spun sincer, eu cred că, acum, Paștele este, exclusiv, responsabilitatea noastră”.
„Sistemul este aglomerat la maximum. Tot ce pot să sper este să nu fim loviți de al treilea val al pandemiei, unul mai virulent decât cele precedente, având în vedere că vorbim despre tulpina britanică a virusului, una mult mai contagioasă. Și așa, deja, sistemul medical românesc, este la limita superioară a aglomerării, sunt foarte multe cazuri, spitalele sunt pline, iar medicii și personalul medical este obosit”.