Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă, care este şi jalon în PNRR, prin care s-a propus combaterea sărăciei în România, dar şi evitarea excluziunii sociale.
“Este aprobarea venitului minim de incluziune, care vine cu o nouă viziune asupra a ceea ce înseamnă asistenţa socială în România. Erau trei prestaţii sociale până acum, ne referim la venitul minim garantat, la alocaţia de sprijin pentru familiile cu copii, dar şi la ajutorul pentru încălzire. Ajutorul pentru încălzire a fost tratat separat în Legea 226/2021 şi au rămas cele două prestaţii sociale care au fost introduse aici”, a declarat Marius Budăi.
Potrivit sursei citate, cea mai bună protecţie socială pentru persoanele apte de muncă este existenţa unui loc de muncă.
“Această reformă în asistenţă socială, ceea ce înseamnă venitul minim de incluziune, are, din punctul meu de vedere, trei piloni extrem de importanţi. Primul este vorba de combaterea sărăciei şi evitarea excluziunii sociale. Al doilea pilon extrem de important este ca atunci când familia vine şi solicită venitul minim de incluziune, persoanele apte de muncă din cadrul familiei vor fi înscrise automat la agenţiile de ocupare a forţei de muncă, după aprobarea dosarului de venit minim de incluziune. Persoana respectivă este obligată să se deplaseze la agenţia de ocupare, moment în care se declanşează un plan de intervenţie, astfel încât persoana respectivă va fi consiliată, va fi calificată sau recalificată, dacă este cazul şi i se va căuta un loc de muncă. Cea mai bună protecţie socială pentru cei apţi de muncă este existenţa unui loc de muncă”, a mai transmis ministrul Muncii.