Până acum sunt 42 de sancţiuni şi vor fi într-un număr mult mai mare, a anunţat ministrul de Interne Lucian Bode după protestele care au avut loc în weekend împotriva restricţiilor. „Dincolo de multe alte lucruri, organizatorul îşi asumă tot ceea ce se întâmplă. Amenzile sunt în acest moment cam în cuantum de 48.400 de lei. Dreptul de a protesta este un drept garantat. Le-am transmis colegilor din MAI să îi îndemne pe protestatari să protesteze în siguranţă, dar este foarte complicat să impui distanţare şi portul măştii celor care protestează împotriva portului măştii. Organizatorii au fost sancţionaţi. Per total, 42 de sancţiuni în valoare de 48.400 de lei”, a spus Lucian Bode. „Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale până la această oră, pentru că asta prevede legea să facem. În primul rând trebuie să discutam despre sancţiuni contravenţionale pentru organizatorii adunărilor publice din weekend, de asemenea, trebui să avem în vedere că marşurile sunt interzise în actualul context epidemiologic şi noi am avut de-a face cu un marş, deci vom aplica sancţiuni contravenţionale şi pentru acest lucru”, a declarat pentru Digi24 Alexandru Iacob, purtător de cuvânt la Jandarmeria Bucureşti.