Educație

Delegația UDJG a participat la reuniunea Consorțiului Universitaria, la Sibiu

Delegația UDJG a participat la reuniunea Consorțiului Universitaria, la Sibiu

În perioada 8–10 octombrie, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost gazda reuniunii Consorțiului Universitaria, care a adus împreună peste 100 de reprezentanți din cele nouă universități, printre care și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. 
Discuțiile au vizat principalele provocări ale învățământului superior, de la finanțarea predictibilă a educației și cercetării, la evaluarea performanței universitare, criteriile de finanțare, bursele studenților și formarea cadrelor didactice.
Un accent important a fost pus pe consolidarea cercetării și inovării, creșterea investițiilor în domeniu și susținerea performanței științifice. 
A fost abordată, totodată, necesitatea unor mecanisme transparente și echitabile de finanțare, precum și îmbunătățirea serviciilor destinate studenților. 
Evenimentul a reprezentat un prilej de dialog și colaborare între reprezentanții universităților din Consorțiul Universitaria, în vederea identificării unor soluții pentru dezvoltarea învățământului superior.
Participanții la întâlnirea găzduită anul acesta de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au luat parte și la o vizită a Campusului Dual, recent inaugurat. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)