Salariul minim brut garantat în plată va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie, o creștere cu 12,12% față de nivelul actual de 3.300 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat marți în dezbatere de Ministerul Muncii și citat de HotNews.
Luând în calcul că 200 de lei sunt netaxați, un angajat plătit cu salariul minim va primi în mână 2.321 de lei, respectiv cu 242 de lei mai mult decât în prezent.
Ministerul Muncii spune că în România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 760.000 de salariați, adică 13,9% din numărul total de salariați activi.
Potrivit ministerului, majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării, creșterea puterii de cumpărare a salariaților și reducerea muncii la negru.
Statul estimează că va atrage la buget din taxele și impozitele pe salariile majorate la 3.700 de lei suma de peste 2,3 miliarde de lei în acest an, iar pentru anul viitor se estimează o sumă de peste 5,5 miliarde de lei, scrie HotNews.