Reprezentanţi ai Guvernului, Ministerului Culturii şi Institutului Naţional al Patrimoniului şi-au luat angajamentul de a acelera intervenţiile de urgenţă asupra patrimoniului regal de la Peleş. Marţi, 28 septembrie, Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş (APRP) a organizat conferinţa „Protejarea şi punerea în valoare a Patrimoniului Domeniului Regal Peleş”, sub auspiciile Familiei Regale a României. APRP şi-a propus să tragă un semnal de alarmă legat de stadiul critic de degradare în care se află Castelul Peleş şi să accelereze proiectele de salvare şi recuperare a monumentului. Reprezentanţii tuturor autorităţilor cu miză în proiectul de protejare şi reabilitare a Castelului Peleş şi-au luat angajamentul că vor relansa procedurile legale şi vor identifica direcţiile de finanţare necesare demarării unor acţiuni concrete. Dezbaterile legate de situaţia şi renovarea Castelului Peleş au fost deschise de Alteţa Sa Regală Principele Radu. Principele Radu a declarat că reabilitarea patrimoniului regal nu poate fi numai responsabilitatea Familiei Regale deoarece anvergura demersurilor necesare presupune colaborarea tuturor entităţilor naţionale: statul, sectorul academic şi societatea civilă. „Nicăieri în lume nu este posibil ca un edificiu de asemenea importanţă să fie în grija unei singure familii. Sunt sigur că există modalităţi pentru ca un obiectiv de asemenea importanţă pentru naţiunea română să beneficieze de tratamentul care i se cuvine”. Evenimentul s-a încheiat cu proiectul dedicat patrimoniului muzical din perioada regalităţii – compoziţii de secol XIX-XX, redescoperit împreună cu cercetători şi artişti de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.