Proiecte pentru construirea a două centre de îngrijiri paliative la Galați
Primăria municipiului Galați informează că au fost lansate în licitație contractele privind proiectarea și construirea a două cent…
Primăria municipiului Galați informează că au fost lansate în licitație contractele privind proiectarea și construirea a două cent…
O parcare subterană pe strada Eroilor nr. 1, în spatele sediului PSD, şi o alta la Spitalul de Copii sunt obiectivele pentru docum…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), se vor investi 745 de mi…
Un proiect de regulament pentru Calendarul proiectelor educaționale extrașcolare (PES 2025) pus în consultare de Ministerul Educaț…
Inspectoratul Școlar Județean a organizat, în parteneriat cu Liceul de Turism și Alimentație „Dumitru Moțoc”, Cercul Responsabilil…
Potrivit unui anunț de pe site, Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul „Construir…
Ministerul Dezvoltării a aprobat primele 73 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructuri…
România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității m…
Vineri, 23 mai 2025, la Școala Gimnazială „Elena Doamna” Tecuci, a avut loc Cercul metodic al responsabililor cu proiecte educațio…
LIBERTY Steel Group îl numește pe Radu Ionescu în funcția de General Manager al LIBERTY Galați, cel mai mare producător de oțel in…
Camera Deputaţilor a respins, marţi, în unanimitate, proiectele de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală iniţi…
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că social-democrații susțin reducerea numărului de parlamentari la 300, însă vor ca…
Reprezentanții Liberty informează că tinerii că au dat "startul înscrierilor pentru cea de-a noua ediție a Școlii de Vară organiza…
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că studenții care vor să își deschidă o afacere pot primi granturi cu o va…
Condiționarea exercitării dreptului la muncă al personalului din unitățile sanitare și din centrele rezidențiale de obținerea cert…
Eurowind Energy România a anunțat obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă. Avizele au…
„Guvernul a adoptat prin OUG sprijinul pentru autoritățile locale pentru a finaliza proiectele cu finanțare prin fonduri externe n…
Europarlamentarul PSD Rovana Plumb anunță că România va obține toți banii alocați din fondurile politicii de coeziune. Potrivit eu…
Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică (FACIEE) continuă cu ediția a treia a concursului inedi…
Dezvoltatorul şi operatorul danez de proiecte eoliene, solare şi hibride, Eurowind Energy, a obţinut autorizaţia de construire pen…