Educație

Reguli noi pentru concursurile extrașcolare 2026:fără taxe pentru elevi, cu etape de calificare și din afara ariilor curriculare

Reguli noi pentru concursurile extrașcolare 2026:fără taxe pentru elevi, cu etape de calificare și din afara ariilor curriculare

Un proiect de regulament pentru Calendarul proiectelor educaționale extrașcolare (PES 2025) pus în consultare de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prevede că profesorii, școlile, inspectoratele școlare și alte organizații pot propune în calendarul proiectelor educative doar proiecte gratuite, fără taxe pentru elevi, care se desfășoară în afara orelor de curs și includ o etapă de calificare înainte de nivelul național. Documentul introduce reguli clare privind eligibilitatea, scrierea și evaluarea proiectelor, dar și obligații stricte pentru profesorii care le coordonează.

Participarea este opțională, iar activitățile trebuie să aducă elemente de noutate față de disciplinele studiate în mod tradițional și să nu dezvolte competențe deja atinse la una sau mai multe discipline din ariile curriculare.

Proiectele pot fi desfășurate în școli, centre extrașcolare, muzee, biblioteci, tabere, case de cultură, grădini botanice, parcuri naționale sau alte spații care respectă condițiile de siguranță. Calendarul anual va cuprinde proiecte naționale cu sau fără finanțare, interjudețene și județene, iar accesul la etapa națională se va face doar în urma unei calificări la nivel județean sau printr-un proces clar de selecție.

Evaluați acest articol
(0 voturi)