Sport

Tricolorii termină anul pe locul 44 în clasamentul FIFA

Naţionala României încheie anul 2021 pe poziţia a 44-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii joi, aceeaşi pe care a ocupat-o şi luna trecută.
România a început anul pe locul 37, dar în august se afla pe 45, după care a înregistrat o urcare două luni la rând, iar în noiembrie a coborât de pe 41 pe 44. Belgia încheie pentru al patrulea an consecutiv în fruntea ierarhiei, urmată de Brazilia, Franţa, Anglia şi Argentina. Următorul clasament va fi publicat pe 10 februarie 2022.

Evaluați acest articol
(0 voturi)