Naţionala de fotbal a României a învins echipa Armeniei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, prin golul marcat de Alexandru Mitriţă (min.26) şi a urcat pe locul doi în grupă. Selecţionerul Mirel Rădoi a afirmat, la finalul partidei cu Armenia, scor 1-0, că în proporţie de 90% speră că selecţionata României poate ocupa la final locul doi în grupa din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, calificându-se astfel la baraj.
„Sunt 90% sigur că în momentul ăsta putem spera la locul doi. Pentru că, chiar dacă mai avem două partide, mai avem o singură finală, cea cu Islanda. Pentru că dacă vom câştiga cu Islanda, cu tot respectul pentru Liechtenstein, noi nu avem ce căuta la un baraj, dacă nu vom câştiga acolo. A fost un stadion senzaţional, mi-am dat seama cum au fost nouă ani când au început să strige numele meu. Nu ştiu dacă aş putea să îmi exprim cuvintele la felul în care au apărut băieţii timp de 60 de minute în această seară. Ştiam că nu putem ţine ritmul la fel de intens. Adversarul nu mai avea nimic de pierdut şi era de aşteptat că ne trimite spre propria poartă. Au fost câteva momente în care au fost periculoşi, dar e normal pentru că şi ei au calitate", a concluzionat Rădoi. În celelalte partide de luni, Germania a învins Macedonia de Nord cu 4-0, în deplasare, iar Islanda a trecut de Liechtenstein cu acelaşi scor, 4-0. Clasamentu grupei J: 1. Germania 21 puncte, 2. România 13 p, 3. Macedonia de Nord 12 p, 4. Armenia 12 p, 5. Islanda 8 p, 6. Liechnstein 1 p. România va juca ultimele meciuri astfel: acasă cu Islanda (11 noiembrie) şi în deplasare cu Liechtenstein (14 noiembrie).
Tricolorii au obţinut o victorie importantă pentru locul doi