Sport

Sorana Cîrstea a fost eliminată la Cincinnati

Tenismena Sorana Cîrstea a fost învinsă miercuri de grecoaica Maria Sakkari, a opta favorită, cu 2-6, 6-3, 7-5, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari. Cîrstea (33 ani, 31 WTA) s-a recunoscut învinsă după 139 de minute, în care a avut 5 aşi şi 5 duble greşeli. Românca a început meciul în forţă şi a avut 4-0 în primul set, adjudecat cu 6-2. Sakkari a dominat actul secund, a condus şi ea cu 4-0, câştigând cu 6-3. În setul decisiv, s-a mers cap la cap până la 5-5, grecoaica reuşind să facă diferenţa cu un break. Sorana Cîrstea a obţinut un cec de 17.930 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Evaluați acest articol
(0 voturi)