Echipa naţională de fotbal a României a învins reprezentativa Liechtensteinului cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. „Aveam nevoie de cele trei puncte în seara asta. Ca să fiu sincer, mă aşteptam ca scorul să fie mai mare. Îmi pare rău pentru băieţi pentru că şi în meciul cu Islanda şi în alte partide ne creăm ocazii dar, din păcate, ne pierdem concentrarea exact în momentul cel mai important, cel al finalizării. Aş fi vrut totuşi să marcăm mai multe goluri... cel puţin unul în repriza a doua. Mă bucur însă pentru încrederea pe care o avem înainte de meciul din Macedonia de Nord. În aceste două partide nu am câştigat doar 6 puncte, ci 10 aş spune eu, pentru că alte meciuri din grupă s-au încheiat la egalitate şi am câştigat şi de acolo câte două puncte. Dacă vom câştiga şi în Macedonia atunci încercăm să stabilim lucrurile pentru locul doi. A fost foarte frumos cu spectatori, chiar la imn mi-am adus aminte cum era când eram jucător. Le mulţumim suporterilor pentru prezenţă şi pentru faptul că au fost alături de noi şi în repriza a doua, deşi nu am marcat”, a declarat selecţionerul Mirel Rădoi la Pro TV. România a urcat pe locul al treilea în clasament şi va juca miercuri un nou meci, contra Macedoniei de Nord, pe Tose Proeski Arena din Skopje (21:45)