Sport

România a fost umilită la Oslo

România a fost umilită la Oslo
12 romania

Selecţionerul echipei de fotbal a României, Mirel Rădoi, a afirmat, duminică, la finalul partidei pierdute în Norvegia cu 0-4, că scorul reprezintă o umilinţă pentru toată ţara. „Nu ştiu ce aş mai putea spune după o asemenea prestaţie şi un asemenea rezultat. Mi-e şi ruşine de ruşinea dumneavoastră, chiar sunt foarte multe de discutat, dar aş vrea să mă limitez la ceea ce pot să vă spun în acest moment, doar câteva idei, pentru că asta ar însemna să mă duc prea adânc şi nu vreau să fac public. E clar că în momentul în care joci de această manieră nu prea poţi să pui mare accent pe posesie sau să ai pretenţii. Sunt lucruri pe care nu le înţeleg şi e straniu, încerc să le descopăr. Cum o echipă care a jucat 120 de minute şi a făcut doar trei schimbări în primul 11 şi noi, care am jucat 90 de minute, nu am putut să fim mai proaspeţi şi prezenţi în teren în seara asta. Nu pot să remarc nimic, nici atitudine, nici reacţie, dacă nu am făcut-o până acum, nu o să fac nici acum. În continuare ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, nu vorbim despre un rezultat drastic, vorbim de o umilinţă. În privinţa scorului, care nu are loc de nici o interpretare, nu ştiu ce scuze am mai putea găsi în acest moment. Cred că atitudinea şi schimbarea trebuiau să o arate faţă de colegii lor şi de echipa naţională, ar trebui să cerem scuze celor care au stat în faţa televizoarelor, pentru că nu numai noi am trăit o umilinţă, o întreagă ţară a suferit o umilinţă, toţi trăim acelaşi lucru", a declarat Mirel Rădoi, la ProX, la finalul partidei din Norvegia. Naţionala de fotbal a României a fost surclasată de echipa Norvegiei cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Ullevaal Stadion din Oslo, în Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor. România va întâlni, miercuri, de la ora 21.45, la Ploieşti, naţionala Austriei, într-un meci din cadrul Grupei 1, Liga B a Ligii Naţiunilor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)