Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a fost învinsă de franţuzoaica Fiona Ferro, cu 7-6 (7), 4-6, 6-0, sâmbătă, în runda a treia a turneului de Mare Şlem, de la Roland Garros.
Ţig (26 ani, 59 WTA), care a realizat cea mai mare performanţă a carierei la un turneu de Mare Şlem, s-a înclinat după 168 min. Primul set a fost unul foarte echilibrat, dar în cele din urmă Ferro (23 ani, 49 WTA) a înclinat balanţa în tiebreak, cu 9-7. Şi în actul secund s-a jucat de la egal la egal, dar Ţig a reuşit să se desprindă la 5-3, a ratat două mingi de set la 5-4, pe serviciul său, dar a încheiat setul cu un break (6-4). Jucătoarea formată la Galaţi a cedat în setul decisiv, în care a greşit foarte mult, iar Ferro a adunat punct după punct, impunându-se clar cu 6-0. Ţig va primi pentru evoluţia sa un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA. După încheierea turneului, Paty va urca pe locul 53 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare din carieră
Patricia Ţig a pierdut după aproape trei ore în turul trei la Roland Garros