Sport

Oţelul şi-a atins primul obiectiv calificarea în play-off

Oţelul şi-a atins primul obiectiv calificarea în play-off
04 otelul fatai

Atmosferă de sărbătoare vineri seara la stadionul Oţelul, suporterii şi jucătorii au sărbătorit împreună calificarea în play-off cu o etapă înainte de terminarea sezonului regulat. Lovitura de start a fost dată de Laurenţiu Buş, campion cu Oţelul în 2011. Roş-alb-albaştrii lui Dorinel Munteanu au pregătit foarte bine meciul cu FK Miercurea Ciuc pe care l-au dominat şi au reuşit o victorie la limită dar absolut meritată. Golul de trei puncte a fost reuşit în fatidicul min.13 de Fatai, aflat abia la al doilea joc în tricoul Oţelului, cu capul la centrarea lui Cisotti. Oţelarii au avut iniţiativa, au irosit şi alte ocazii prin Fatai şi Mitoi dar au şi tremurat serios în min.90 când ciucanii au fost foarte aproape de egalare prin Kruzikas la singura acţiune periculoasă la poarta lui Pop. „Vreau să îmi felicit echipa pentru cum a abordat jocul. Lupta este strânsă. Înaintea acestui joc, nu am fost calificaţi sută la sută. Am avut un adversar puternic, dar băieţii s-au descurcat extraordianar. Am obţinut ce ne-am propus în vară, să accedem în play-off. Mai avem un meci la Timişoara foarte greu. Sper să acumulăm cât mai multe puncte. Din mers, ne schimbăm obiectivul. Fiind în play-off, nu vom face figuraţie, ne vom bate până în ultima etapă să obţinem promovarea. Pretenţiile sunt mari, ştiu acest lucru, dar publicul trebuie să înţeleagă că echipa trebuie plătită. Aştept ca oamenii să fie lângă noi. Sprijinul cel mai mare e Primăria Galaţi. La început, nimeni nu ne-a dat vreo şansă, dar, cu multă disciplină, am ajuns în această fază a competiţiei. Totul se datorează celor care sunt în jurul echipei şi, în primul rând, jucătorilor. Nu este un semnal de alarmă. Aşteptăm banii bugetari. Băieţii înţeleg. Facem tot posibilul să aducem cât mai multă lume pe stadion, dar şi noi trebuie să fim susţinuţi”, a declarat la finalul meciului Dorinel Munteanu. Rezultat final: SC Oţelul Galaţi -FK Miercurea Ciuc 1-0 (1-0). Managerul tehnic Dorinel Munteanu a trimis pe teren formula: R.Pop -Rus, Yabre, Ghiocel, Nedelea -Cisotti, Neagu (min.84 Adăscăliţei), Jardan (min.69 Zivulic) -Gorovei, Fatai (min.68 Cîrjan, Maxim (min.46 Mitoi).  

Evaluați acest articol
(0 voturi)