Sport

Gălăţeanul Daniel Irofte şi-a asigurat medalia de bronz la Europene

Gălăţeanul Daniel Irofte şi-a asigurat medalia de bronz la Europene
box irofte

România şi-a asigurat patru medalii la Campionatele Europene de box pentru juniori de la Montesilvano (Italia), după ce Amalia Niţă (cat. 66 kg), Diana Tănăsescu (cat. 70 kg), Georgiana Bercea (cat. +80 kg), Daniel Irofte (cat. 50 kg) şi Alexandru Cărare (cat. 66 kg) s-au calificat în semifinale.
Gălăţeanul Daniel Irofte, care este legitimat la CSM Dunărea unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorului Costel Burlacu s-a impus în sferturi în faţa favoritului categoriei 50 kg, irlandezul Calvin Doyle şi va boxa în penultimul act cu georgianul Sviad Tchoptchua, în timp ce Alexandru Cărare (66 kg) l-a învins pe georgianul Mamuka Sartania.
Campioana europeană en titre, Amalia Niţă, a câştigat la puncte (5-0) în faţa sârboaicei Anastasija Boskovic, în sferturile cat. 66 kg, urmând ca în penultimul act să o întâlnească duminică pe englezoaica Lilly Sarah Deacon. Diana Tănăsescu, la categoria 70 kg, a câştigat şi ea clar în faţa pugilistei germane Amira Jomaa (5-0) şi va boxa în semifinală cu poloneza Oliwia Joanna Araszewska.

Evaluați acest articol
(0 voturi)