Sport

Gălăţeanca Patricia Ţig avansează la Philip Island Trophy

Patricia Ţig s-a calificat în runda a doua a turneului Phillip Island Trophy (WTA 250), care are loc la Melbourne şi este dotat cu premii totale de 235.238 dolari americani, după ce a învins-o, duminică, pe ucraineanca Lesia Ţurenko, în trei seturi, cu 2-6, 6-2, 6-3. Patricia Ţig (26 ani, 56 WTA) a obţinut victoria după două ore contra unei adversare venite din calificări, ucraineanca Lesia Ţurenko (31 ani, 149 WTA), acesta fiind prima lor confruntare. În primul set, Ţig a condus cu 2-1, dar a pierdut cinci ghemuri la rând şi setul (2-6). Patricia a dominat actul secund, în care a condus cu 3-0, încheind setul cu un nou break (6-2). În decisiv, Ţurenko a avut 2-0, dar românca a revenit şi a câştigat cinci ghemuri consecutive, impunîndu-se cu 6-3. Ţig şi-a asigurat un cec de 1.900 dolari americani şi 16 puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe britanica Francesca Jones (20 ani, 245 WTA).

Evaluați acest articol
(0 voturi)