Eduard Novak, candidat propus pentru funcţia de ministru al Sportului, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor în care a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor şi Senat, că investiţiile de la bugetul de stat trebuie să se canalizeze pe câteva sporturi prioritare, şi nu pe 70 de discipline cum se întâmplă în momentul de faţă, pentru ca România să poată avea rezultate importante în competiţiile internaţionale. „În celelalte ţări se practică un sistem prin care 6-8 sporturi sunt prioritare. Aşa trebuie şi noi să schimbăm, de aceea am început să elaborăm Strategia Naţională pentru Sport. Pentru că dorim să ajungem la o formulă cât mai sigură şi cât mai simplă de organizare a sportului. Şi mă refer aici şi la bazele sportive, şi la sportul de performanţă, şi la sportul de masă. Este important să privim sportul în ansamblu, pentru că dacă vom investi atât noi, Ministerul Sportului, cât şi Ministerul Educaţiei şi consiliile locale în sporturile prioritare, şi nu în 70 de sporturi, atunci vom începe să avem şi rezultate. Pentru că adevărul este că deocamdată nu suntem în stare să susţinem 70 de discipline", a spus el în faţa parlamentarilor.
Eduard Novak, ministru Sportului: „Deocamdată nu suntem în stare să susţinem 70 de discipline”