Sport

Duel de gală între CSM Arcada şi Piacenza pentru sferturile CEV Cup

Duel de gală între CSM Arcada şi Piacenza pentru sferturile CEV Cup
16 csm arcada

Miercuri seara, sala Polivalentă Dunărea din oraşul nostru a găzduit returul dintre CSM Arcada Galaţi -Savo Volley Kuopio din optimile CEV Cup la volei masculin. Echipa gălăţeană pregătită de Sergiu Stancu a început în forţă şi s-a impus clar în primul set şi mai avea nevoie de încă unul pentru a merge mai departe. Campionii României au încercat să tranşeze rapid soarta calificării şi au avut patru puncte avantaj: 16-12, 18-14, 21-17 dar finlandezii s-au agăţat şi au restabilit egalitatea după ce au valorificat a patra minge de set. Arcada a irosit două oportunităţi de 2-0. Situaţia s-a complicat puţin, Savo, care a folosit trei jucători de 19 ani a început cu gânduri mari şi 4-0 pe tabelă setul trei dar experienţa superioară a echipei noastre şi-a spus cuvântul şi Raţă a închis partida şi ne-a scutit de alte emoţii. Rezultat final: CSM Arcada Galaţi -Savo Volley Kuopio 3-1 (15, -28, 18, 21). Echipa gălăţeană a folosit formula: Butnaru 4 puncte, Malescha 18 p, Bala 7 p, Sobirov 7 p, Lescov 3 p, Madsen 5 p -Kantor, libero. Au mai jucat: Magdaş 2 p, Smits, Talpă 2 p, Bartunek 2 p, Raţă 9 p, Cristudor -libero. Cu 6-2 la general, CSM Arcada a obţinut calificarea în faza play off-urilor unde va întâlni un nume greu în voleiul european şi mondial, Piacenza. Turul va avea loc la Galaţi iar returul în Italia, datele de desfăşurare a jocurilor urmând să fie stabilite ulterior de CEV.

sursa foto: Sportul Ilustrat

Evaluați acest articol
(0 voturi)