Delegaţia României a obţinut rezultate foarte bune la Campionatul Mondial de canotaj rezervat juniorilor ce s-a desfăşurat în weekend la Plovdiv în Bulgaria. Echipajul de dublu rame masculin, în componenţa: Andrei-Petrişor Axintoi şi Iliuţă-Leontin Nuţescu, şi echipajul de patru rame feminin, cu formula: Daria-Ioana Dinulescu, Maria Guzran, Elena-Maria Robitu şi Ancuţa-Adelina Ungurean, au câştigat medaliile de aur şi titlurile de campioane mondiale. Pe treapta a treia a podiumului a urcat echipajul de 8+1 feminin, format din Mariana-Laura Dumitru, Elena Silvia Mocanu, Florentina-Georgiana Neculăeasa, Ana-Maria Loghin, Petruţa-Ionela Popa, Elena-Andreea Cerbu, Valentina Amalia Azoiţei, Alexandra-Georgiana Ruşcuţă şi Victoria-Ştefania Petreanu.