Sport

Campioana României, CSM Arcada Galaţi s-a calificat în premieră în grupele CEV Champions League

Campioana României, CSM Arcada Galaţi s-a calificat în premieră în grupele CEV Champions League
14 csm arcada

12 noiembrie 2023 va rămâne o zi scrisă cu slove de aur pentru istoria sportului gălăţean şi, de ce nu şi românesc. Circa 1500 de spectatori au ţinut să asiste duminică seara la finala grupei a 6-a preliminare CEV Champions League 2024 dintre campioana României, CSM Arcada Galaţi şi campioana Greciei, Olympiakos Pireu, deţinătoarea Challenge Cup. Atmosfera a fost fantastică, băieţii pregătiţi de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu, după cele două victorii la zero obţinute în faţa ucrainenilor şi bulgarilor, mai aveau nevoie de un singur set pentru a se califica în Top 20 şi în formula: Woch, Lopes, Hamacher, Butnaru, Karimi, Bala şi liberoul  Toman  au reuşit din prima cu 25-22 şi fiesta s-a declanşat pe teren şi în tribună. Partida a continuat dar fără miză, cele două echipe au rulat toţi jucătorii din lot, Olimpiakos a fost echipa mai bună şi s-a impus cu 3-1 (-22, 18, 19, 26). Olimpiakos şi CSM Arcada se califică împreună în elita celei mai puternice competiţii la nivelul echipelor de club din Europa. Pentru echipa gălăţeană au mai jucat: Mihălescu, Talpă, Gergye, Aldea, Lescov, Cristudor, la această performanţă incredibilă şi-au mai adus contribuţia fizioterapeutul Eugen Pascale, preparatorul fizic Matias Rebelles şi statisticianul Serhii Yemelianenko.
CSM Arcada, care a reuşit această performanţă în premieră, îşi va continua parcursul în grupa E din CEV Champions League alături de trei nume grele din voleiul european: Cucine Lube Civitanova, campioana Italiei, Greenyard Maaseik, campioana Belgiei şi VK Lvi Praha, campioana Cehiei. Debutul la „masa bogaţilor” pentru cvintupla campioană a României va fi pe 22 noiembrie, meci de gală în fieful celor de la Cucine Lube.  

sursa foto Sportul Ilustrat

Evaluați acest articol
(0 voturi)