Campania națională „Calea ferată fără gunoaie”, inițiată de CFR SA, s-a desfășurat în perioada 16–31 martie.
La nivelul Sucursalei Regionale Căi Ferate (SRCF) Galați, în această acțiune au fost implicate 67 de stații și halte de pe întreg cuprinsul regionalei.
În desfășurarea acțiunilor de pe raza Regionalei CFR Galați s-au implicat diviziile Linii, Instalații și Trafic, mobilizând 192 de salariați/zi. În urma acțiunilor de ecologizare, au fost colectate 31 de tone de deșeuri, vegetație și gunoaie.
Campania a avut următoarele priorități:
- reducerea poluării în zona activității feroviare;
- creșterea gradului de informare și conștientizare a publicului privind siguranța în zona căii ferate;
- promovarea unui comportament responsabil și a respectării legislației de mediu;
- consolidarea culturii responsabilității prin educație vizuală, informare publică și parteneriate cu instituții de profil.
Foto: CFR Infrastructură Galați