Social

„Vacanța din pridvorul bisericii” ajunge în Liești, județul Galați

„Vacanța din pridvorul bisericii” ajunge în Liești, județul Galați

Zi de bucurie, cultură și comuniune la Iași pentru 40 de copii din Parohia Liești

În cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, un grup de 40 de copii din Parohia Liești, protopopiatul Tecuci, județul Galați, a participat la o deosebită călătorie educativă și duhovnicească în capitala Moldovei.

Însoțiți de preotul paroh Marcel Jorăscu, de doamnele profesoare Ioana Jorăscu și Silvia Toderică, de dl Ionuț Glavașc și de tânărul teolog Marin Cercea, grupul de pelerini a călătorit dis-de-dimineață cu trenul spre Iași, transformând drumul într-un prilej de fraternitate, învățare și socializare.

Descoperirea valorilor culturale ale Moldovei

Tinerii au vizitat spațiile dedicate Muzeului Literaturii Române, Muzeului Poeziei și Muzeului Copilăriei în Comunism, familiarizându-se cu repere majore din trecutul și tradiția culturală a țării.

Copiii au explorat colecțiile impresionante de artă, istorie, etnografie și știință găzduite în emblematicul edificiu ieșean.

Dimensiunea culturală a fost încununată de cea liturgică și duhovnicească. Copiii au vizitat mai întâi istoria și frumusețea monahală a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, după care s-au îndreptat spre Catedrala Mitropolitană din Iași. Unde tinerii au participat la slujba Vecerniei și s-au închinat cu evlavie la raclele ce adăpostesc moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, precum și ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași.

Evaluați acest articol
(0 voturi)