Începând de luni, 7 februarie 2022, circulația rutieră pe str. Dogăriei din municipiul Galați, la intersecția cu str. George Enescu, va fi restricționată, ca urmare a executării unui cămin nou de vane, urmat de săpătură deschisă pe toată lățimea străzii Dogăriei, lucrarea fiind prevăzută în proiectul „Modernizare străzi Valea Orașului”.
Lucrările se desfășoară pe o perioadă de maximum 30 zile, timp în care va fi permis doar accesul riveranilor pe str. Dogăriei (între str. Sindicatelor și str. George Enescu) și str. George Enescu (între Dogăriei și str. Portului), informează Biroul de presă al Primăriei Galați.
Rutele ocolitoare recomandate sunt:
- str. Portului – str. Ana Ipătescu – str. Al. Moruzzi – str. Dogăriei (tur-retur)
- str. Sindicatelor – str. Dogăriei – str. Al. Moruzzi – str. Ana Ipătescu (tur-retur).
De asemenea, pe perioada desfășurării lucrărilor se modifică și două trasee de autobuz:
- Traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) va avea următorul retur: Gara CFR – str. Gării – str. Dogăriei – str. Al. Moruzzi – str. Ana Ipătescu – str. Portului – str. Navelor – str. Domnească – str. Eroilor – str. Traian – Piața Centrală, turul rămânând nemodificat;
- Traseul 29 (Micro 19 – Gara CFR), atât pe tur cât și la retur va fi deviat din str. Portului pe str. Ana Ipătescu – str. Al. Moruzzi – str. Dogăriei – str. Gării.