Aproape 700 de primării de comune din țară, cu un total de peste 10.000 de angajați, au anunțat că vor participa, miercuri, 30 iulie, la un protest de amploare în administrația publică locală, conform informaţiilor furnizate de Sindicatul Naţional SCOR (al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România).
Nemulțumirile vizează în principal intențiile de concediere în masă, reducerea numărului de posturi din administrațiile locale și obligarea unor funcționari-cheie (precum secretarii generali, contabilii sau urbanistul) să deservească mai multe unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) simultan.
O altă temere majoră este legată de o inițiativă legislativă aflată în lucru la nivel guvernamental, care ar permite concedierea facilă a angajaților considerați „indezirabili”, fără criterii clare sau transparență, fapt ce stârnește îngrijorare mai ales în mediul rural, unde personalul este deja insuficient.
Printre comunele care au confirmat participarea la greva din 30 iulie se numără și 27 din județul Galați: Bălăbăneşti, Băneasa, Bereşti-Meria, Braniştea, Cavadineşti, Corni, Corod, Costache Negri, Drăgăneşti, Drăguşeni, Fundeni, Ghidigeni, Gohor, Griviţa, Independenţa, Iveşti, Lieşti, Măstăcani, Matca, Munteni, Negrileşti, Nicoreşti, Oancea, Scânteieşti, Smulţi, Umbrăreşti şi Vlădeşti.