Nivelul regional al Inspectoratului de Stat în Construcții va fi desființat, ceea ce va genera o economie anuală de peste trei milioane de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat în Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării.
„Se va desființa nivelul regional al ISC, vor fi desființate 20 de posturi de conducere, se va eficientiza munca și se va face o economie de peste 3 milioane de lei pe an”, precizează ministrul Cseke Attila. La nivelul inspectoratelor regionale în construcții, sunt propuse spre desființare toate cele 160 de posturi.
În prezent, ISC are atât aparat central, cât și inspectorate regionale și județene, fiind singura instituție cu trei niveluri din subordinea ministerului.
„Multe dintre sarcinile inspectorilor regionali sunt aceleași cu cele ale inspectorilor județeni, fapt care a condus la întârzierea soluționării unor sarcini, la sincope și scăderea operativității. Ținta este eficientizarea muncii și a costurilor. Vom păstra, pe lângă organismul central, nivelul cel mai apropiat de cetățean, cel județean. Nivelul regional va fi desființat”, spune ministrul Dezvoltării.