Social

Programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti“ a continuat şi în protopopiatul Tecuci, județul Galați

După ce săptămâna trecută s-a desfăşurat în protopopiatele Galaţi şi Brăila programului social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti“, prin care se oferă sprijin pentru 5000 de persoane vârstnice şi peste 2200 de copii, care provin din peste 500 de familii nevoiaşe cu mai mult de trei copii, în Săptămâna Mare acest program a continuat şi în parohiile din cadrul protopopiatului Tecuci.

Peste 200 de copii din comunităţile parohiale din acest protopopiat au primit îmbrăcămite, încălţămite şi alte daruri pentru Sfintele Paşti.

Această acțiune de suflet s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, reamintindu-ne tuturor că lumina Învierii se reflectă cel mai frumos in ochii copiilor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)