Blocul Național Sindical (BNS) a lansat, în data de 1 Mai, de Ziua Internațională a Muncii, o amplă campanie națională dedicată informării și educării lucrătorilor din România, cu accent pe publicul activ, intitulată „Aderă la BNS!”.
Inițiativa își propune să readucă în prim-plan unul din drepturile fundamentale ale omului pe care se construiesc societățile democratice și anume, libertatea de asociere. Printr-o serie de materiale educative, conținut digital și intervenții publice, demersul urmărește să explice, clar și accesibil, beneficiile apartenenței la o organizație sindicală și rolul acesteia în protejarea și promovarea drepturilor lucrătorilor.
Conform BNS, aceasta este prima campanie de educație sindicală de o asemenea amploare din România din ultimii 30 de ani și vine într-un context îngrijorător: înăsprirea cadrului legislativ al relațiilor de muncă, creșterea ratei șomajului (peste 6%) și scăderea dramatică a ocupării în rândul tinerilor din România. Tendința este în creștere și pentru anii următori.
„Drepturile nu se obțin și nu se păstrează singure! Ele trebuie construite, negociate și apărate. Prin această campanie, ne propunem nu doar să informăm, ci utilizând ideea de solidaritate să reconstruim legăturile dintre lucrători!”, a declarat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.