Social

O recuperare istorică, la Casa Cuza din Galați

O recuperare istorică, la Casa Cuza din Galați

Miercuri, 28 iulie, la ora 17.00, la Secția Lapidarium a Muzeului de Istorie ”Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, va avea loc lansarea editorială a lucrării „Muzeul Cuza-Vodă din Galați. 24 ianuarie 1939. O recuperare istorică”, autor prof. Cristian Dragoș Căldăraru, apărută la Editura Muzeului de Istorie Galați.

Într-un moment în care „Casa Cuza-Vodă” trece prin restaurare și reamenajare expozițională, documentele publicate în acest volum au menirea de a deschide o nouă fereastră pentru recuperarea istorică a casei părintești a viitorului domn al Principatelor Unite şi transformarea ei în ”Muzeul Alexandru Ioan I-iu Cuza din Galaţi”.

Pentru alcătuirea acestui volum au fost cercetate peste 1.000 de documente. Au fost selecționate doar 393, pornind de la momentul în care Asociația Casa Cuza-Vodă Galați hotărăște să doneaze Muzeul Cuza-Vodă, Strajei Țării, la 1 martie 1939.

Parte din documentele din acest volum au făcut obiectul cercetărilor ştiinţifice ale istoricilor Ion T. Dragomir, Paul Păltănea, Leon Eşanu sau Viorica-Steluţa Pisică; publicarea integrală a documentelor folosite de aceşti reputaţi istorici a dus la completarea şirului lung de informaţii documentare inedite din arhive şi presa sfârşitului de secol XIX şi primei jumătăţi a secolului al XX-lea.

Din bogata corespondenţă inedită prezentată în acest volum aflăm că iniţiatorii proiectului de refacere a Casei Cuza Vodă - lt.col. Victor Raţiu și gen. Gheorghe Linteş - au dorit să dea românilor un Muzeu Regional de Istorie cu numele de Alexandru Ioan I-iu Cuza, aşa cum apare pe planul din 1938, semnat de Comitetul de direcţie al Asociaţiei Casa Cuza-Vodă din Galaţi.

 De asemenea, a existat în epocă o preocupare specială şi de strângerea de obiecte care au aparţinut familiei Cuza sau a personalităţilor care au fost implicate în procesul constituirii României moderne de la mijlocul veacului XX.

Descoperirile arheologice din vara anului 2020, legate de fundaţia vechiului imobil, au venit să completeze informaţiile despre casa familiei Cuza din Galați, descrise de arhitectul Iosif Gruber în anul 1864.

Evaluați acest articol
(0 voturi)