Liga Studenților din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a sărbătorit, pe 9 octombrie, 28 de ani de activitate.
În cadrul "Festivalului Studentului Gălățean", în Aula Magna din Campusul Științei s-a desfășurat o gală aniversară, la care, alături de membrii Ligii Studenților, au mai participat reprezentanți ai conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Casei de Cultură a Studenților, ANOSR, organizațiilor studențești din țară și membri seniori ai Ligii.
Cu acest prilej, au fost prezentați noii membri ai Biroului Executiv LSG. Aceștia sunt Alexandru Vlad – președinte, Mirel Viorel – vicepreședinte și Elena Dan – secretar general.