Piața locală de servicii de resurse umane își va relua creșterea în 2021, după scăderea de aproximativ 10% din 2020, pe fondul revenirii treptate a economiei, potrivit noii analize KeysFin dedicată HR-ului local.
Deși cifra de afaceri a furnizorilor de servicii HR din România a scăzut cu 2,8% în 2019, în comparație cu anul precedent, aceasta a depășit cu aproape 204% nivelul din 2010. La final de 2019, cifra de afaceri a fost de puțin peste 4 miliarde de lei, iar pentru 2020, analiștii KeysFin estimează scăderea spre nivelul de 3,7 miliarde de lei, acesta fiind al doilea an de corecție al acestei industrii din ultimii 10 analizați.
„În analiza de anul trecut dedicată pieței locale de HR estimam că momentul maturizării sosise, iar în această industrie vor rămâne business-urile solide, astfel că, la noua ediție a analizei, constatăm că estimarea noastră s-a împlinit și că acest sector a reușit să depășească pandemia. Cu toate acestea, pentru ca aceste business-uri să rămână în continuare relevante, au nevoie să comunice mai mult și mai bine cu mediul antreprenorial: rata scăzută a muncii de acasă, comparativ cu media europeană, în contextul pandemiei, ne arată lipsa înțelegerii rolului angajaților în digitalizarea unei companii“, a declarat Roxana Popescu, managing director KeysFin.
Piața locală de resurse umane s-a adaptat noilor realități ale societății românești și vine în sprijinul angajatorilor și angajaților cu soluții pentru interviuri online sau chiar târguri virtuale de angajare, însă, cu toate acestea, România mai are mari progrese de făcut la capitolul ”work from home”. Astfel, potrivit unei analize Eurostat, românii se află în coada clasamentului angajaților cărora li se permite să lucreze de acasă, cu doar 2,5%.
Cât despre rata șomajului, măsurată ca ponderea numărului de șomeri în populația activă, a crescut de la 3,9% în decembrie 2019, la maximul ultimilor aproape 5 ani de 5,7% în februarie 2021 (cu un vârf de 5,6% în anul pandemiei, atins în iunie, când au fost 495.000 de șomeri).
Cu toate acestea, rata șomajului din România a rămas cu cel puțin 1,4 puncte procentuale (p.p.) (aproximativ un sfert) sub media Uniunii Europene de la sfârșitul anului 2019, în martie 2021, fiind cu 1,8 p.p. sub media UE, de 6%.
Totuși, numărul de șomeri (15-74 ani) a revenit pe scădere după vârful din februarie și a fost de aproape 464.000 în martie 2021. Pe termen scurt, specialiștii KeysFin se așteaptă la o consolidare a acestui număr, ca urmare a măsurilor de relaxare a restricțiilor și de revenire graduală a activității economice.
Potrivit acestora, economia are nevoie în continuare de angajări, iar cheia o reprezintă echilibrul pe care trebuie să îl găsească autoritățile între atragerea și direcționarea eficientă a fondurilor europene, pe de o parte și repornirea unor sectoare ale economiei, precum horeca sau cel cultural, pe de altă parte. Totodată, o reducere temporară a impozitării forței de muncă, dacă nu chiar o suspendare pentru sectoarele deja afectate de pandemie, ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru mediul de afaceri local.
Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei), care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupei 78: activități de servicii privind forța de muncă. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase în prima parte a lui 2021.