Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a organizat, la sfârșitul lunii februarie, o instruire cu angajatorii din grupul-țintă al campaniei naționale de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor (cod CAEN 41, 42 și 43), precum și cu reprezentanți ai serviciilor externe de prevenire și protecție abilitate.
Această acțiune face parte din prima etapă a campaniei mai sus menționate și constă în mediatizarea, informarea, conștientizarea angajatorilor privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor.
În cadrul instruirii de la sediul ITM Galați, au fost prezentate obiectivele campaniei, perioada de desfășurare, precum și aspectele care vor fi urmărite în timpul controalelor, referitoare la:
- organizarea activităților de securitate și sănătate în muncă pe șantierele temporare sau mobile;
- instruirea lucrătorilor;
- lucrul la înălțime și acordarea echipamentului individual de protecție corespunzător sarcinii de muncă;
- utilizarea instalațiilor de ridicat și protecția împotriva electrocutării pe șantierele temporare sau mobile;
- cerințele minime de securitate și sănătate la lucrările de săpături.
În a doua etapă, care se va desfășura în lunile aprilie – noiembrie 2024, inspectorii de muncă gălățeni vor efectua acțiuni de control la angajatori, pentru a verifica implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile.