În următoarele zile, polițiștii gălățeni vor fi la datorie, alături de colegii din cadrul celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât întreaga comunitate să se bucure în siguranță de Sărbătorile Pascale.
Media zilnică a polițiștilor ce desfășoară activități în această perioadă este de 230, iar pentru noaptea de Înviere, un număr de 360 polițiști vor fi prezenți în zona lăcașurilor de cult de pe raza întregului județ, pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite,
Peste 150 de jandarmi gălățeni vor acționa atât în patrule de jandarmerie, cât și în patrule mixte, polițist-jandarm, iar premergător acestei perioade vor fi intensificate măsurile de ordine publică și se vor desfășura acțiuni, cu precădere în zonele și arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit fapte contrare legii.
Jandarmii gălățeni vor acționa și pentru desfășurarea fără incidente a Deniilor la Catedrala Arhiepiscopală și Catedrala din Tecuci, iar în Noaptea de Înviere aceștia vor fi prezenți la Mănăstirea Vladimirești, Mănăstirea Buciumeni, Mănăstirea Cudalbi, Catedrala Arhiepiscopală din Galați și Catedrala „Sf. Gheorghe” din Tecuci.
Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Județului Galați au verificat bisericile din județ cu privire la modul de organizare şi dotarea în cazul unor incendii. În cadrul acestor acţiuni, inspectorii de prevenire au instruit preoţii şi au avut în atenţie dotarea cu stingătoare, menţinerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalaţiilor electrice, precum şi stabilirea zonelor de parcare, astfel încât accesul autospecialelor de intervenţie şi posibilitatea utilizării hidranţilor exteriori, în cazul producerii unui incendiu, să nu fie afectate.
În noaptea de Înviere, peste 150 de pompieri vor fi pregătiţi să asigure misiunile de protecţie a populaţiei. De asemenea, lucrătorii de la Inspecția de Prevenire vor fi prezenți la lăcașurile de cult, iar în apropierea bisericilor, unde va fi un aflux mare de persoane, vor exista atât autospeciale de stingere, cât și echipaje medicale, pregătite să acționeze în caz de necesitate.
Echipajele SMURD vor fi pregătite să intervină pentru acordarea primului ajutor şi transportul persoanelor aflate în dificultate.
Poliția de Frontieră a întărit dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat, mai ales în zonele cu risc infracțional ridicat. Totodată, s-au luat măsuri de fluidizare a traficului de persoane și mijloace de transport. În situația în care traficul prin punctele de trecere a frontierei de la Oancea și Galați-rutier se va îngreuna, poliția de frontieră este pregătită să suplimenteze efectivele alocate activității de control, pentru a evita aglomerarea.
Specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog vor desfășura, la nivelul județului Galați, activități de informare şi conștientizare cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri și de promovare a modalităţilor de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos. Agenţia Naţională Antidrog le recomandă adolescenților și tinerilor să evite tentațiile nesănătoase şi să se implice în activităţi cât mai diverse de petrecere a timpului liber, să manifeste prudență în relațiile cu persoanele necunoscute, să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă, legată de consumul de droguri și să apeleze la ajutorul părinţilor, prietenilor apropiaţi, persoanelor de încredere sau specialiştilor, pentru rezolvarea acesteia. Persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0800-870070, să se adreseze direct Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog sau să sune la numărul unic de urgenţă 112, dacă starea de sănătate se agravează.
În perioada menționată, polițiștii de la Agenția Naţională Împotriva Traficului de Persoane vor desfăşura acțiuni de prevenire a traficului de persoane în perimetrul aşezărilor de cult și totodată vor intensifica promovarea mesajelor antitrafic în mediul online.
Cetățenii pot solicita non-stop sprijin apelând numărul unic de urgență 112 sau direct la patrulele aflate în teren.