În primele nouă luni ale acestui an, 2.952 de persoane și-au găsit un loc de muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă ( AJOFM) Galați.
1.654 dintre acestea au vârsta de peste 45 de ani. 526 au mai puțin de 25 de ani, 455 au între 35 și 45 ani, 208 au vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani, iar 109 au între 30 și 35 de ani.
1.635 dintre persoanele încadrate în muncă provin din mediul urban, iar 1.317 persoane sunt din mediul rural.
Cei mai mulți nou angajați au studii gimnaziale (893 persoane) și studii liceale (835), iar cei cu studii superioare sunt 312 la număr.