Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că bugetul de 25 de milioane de lei alocat primei etape a Programului „Rabla pentru electrocasnice” a fost epuizat în aproximativ două ore și jumătate de la lansare.
Au fost generate 62.500 de vouchere a câte 400 de lei, astfel:
- 25.695 vouchere pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare;
- 24.096 vouchere pentru categoria mașini de spălat rufe;
- 12.709 vouchere pentru categoria mașini de spălat vase.
Voucherele generate în această etapă vor fi aprobate în ședința Comitetului de Avizare de marți, 28 iunie, și publicate pe site-ul www.afm.ro.
Ulterior, solicitanții se vor putea prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.