Social

Avocatul Poporului cere reglementări privind legarea pacienților în alte secții decât Psihiatria

Avocatul Poporului a cerut ministrului Sănătății un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie, informează Mediafax.

„Plecând de la informațiile din spațiul public privind situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, și a solicitat ministrului Sănătății un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel național a contenționării pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie și la măsurile care urmează a fi luate pentru adoptarea unei proceduri care să prevadă criteriile în baza cărora se poate dispune contenționarea, durata maximă a acesteia, dispozitivele care pot fi utilizate, intervalul de timp la care trebuie să se verifice starea pacientului contenționat, conduita obligatorie a personalului medical etc”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Conform acestuia, în urma verificării prevederilor legale, s-a constatat că Ordinul ministrului sănătății nr. 488/2016 reglementează în detaliu contenționarea pacienților cu afecțiuni psihice, însă, în cazul pacienților care sunt internați în alte secții decât cele de psihiatrie, nu există o reglementare similară.

„În opinia noastră, având în vedere că procedura contenționării înseamnă o afectare serioasă a libertății de mișcare, aceasta ar trebui să fie tratată în mod unitar în toate unitățile spitalicești din țară”, au transmis reprezentanții Avocatului Poporului. Aceștia susțin că încă din anul 2015 problema contenționării pacienților a fost în atenția instituției Avocatul Poporului.

O fostă angajată de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a povestit, sub protecția anonimatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat, luni, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în acest caz.

Evaluați acest articol
(0 voturi)