Aplicația mobilă Inspectorul Pădurii a fost descărcată din Magazin Google Play de peste 18.900 de utilizatori, în aproximativ o lună și jumătate de când a fost lansată varianta îmbunătățită. De asemenea, peste 16.900 de utilizatori au accesat site-ul Inspectorul Pădurii în aceeași perioadă. Cel mai mare număr de accesări ale site-ului Inspectorul Pădurii a fost înregistrat pe 11 februarie: peste 6.100, anunță Ministerul Mediului.
Conform sursei citate, în perioada 1 februarie – 18 martie 2021, au fost sesizate și înregistrate un număr de peste 1.200 apeluri la 112, cu privire la transportul materialelor lemnoase. Dintre acestea 875 de transporturi ale materialelor lemnoase s-au dovedit a fi legale, 384 au fost declarate ca transporturi ilegale în urma verificărilor, iar pentru 24 de transporturi apelanții nu au putut comunica numărul mijlocului de transport.
Aplicația Inspectorul Pădurii este instrumentul prin care orice cetățean poate interoga baza de date a SUMAL 2.0 și poate afla detalii despre transporturile de material lemnos.